Petre Apostol
Pe pârtia de la Königssee, în Germania, s-au desfăşurat două etape din cadrul Cupei Europei la Bob, printre sportivele prezente la startul probei de bob feminin regăsindu-se şi Teodora Vlad, de la CSO Sinaia, antrenată de Cezar Popescu. Aceasta a făcut echipă cu o fostă colegă de la clubul din Sinaia, Andreea Grecu, cea care a fost pilotul echipajului şi care este, în prezent, legitimată la CSSI Mamaia.
Dacă, în prima etapă disputată pe pârtia germană, Andreea Grecu şi Teodora Vlad au încheiat pe locul al optulea, la o secundă şi jumătate de primul echipaj, în runda a doua reprezentantele tricolore au reuşit să urce pe podiumul de premiere.
Echipajul Grecu/Vlad a încheiat cu timpul de 1:43.52 minute cele două manşe disputate, având o întârziere de 39 de sutimi de secundă faţă de canadiencele Alysia Rissling şi Kristen Bujnowski, care au câştigat etapa.
Reprezentantele României au fost chiar la patru sutimi de secundă în urma echipajului de pe locul secund, format din germancele Christin Senkel şi Kathleen Heigl, care se impusese în etapa precedentă. La etapele de la Königssee au fost prezente 18 echipaje.
Andreea Grecu şi Teodora Vlad au adunat, astfel, 182 de puncte în clasamentul general al Cupei Europei, ocupând locul al zecelea, cu doar două participări din trei etape desfăşurate. În fruntea ierarhiei se află echipajul german pilotat de Christin Senkel, cu 332 de puncte, fiind pe podium în toate cele trei etape disputate.