Marian Dima
Pe adresa Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a fost înaintată o solicitare pentru închirierea Hipodromului, cu scopul de a se organiza o întrecere alternativă cu cursele de trap obişnuite, aflate în „portofoliul” C.S.M.-ului.
Mai precis, Federaţia Română de Trap, prin vocea preşedintelui Aurel Manea, a înaintat o adresă prin care se solicită închirierea Hipodromului, în intervale de timp care vor fi libere, în aşa fel încât să nu fie „deranjată” activitatea pe care CSM o va stabili cu privire la programul curselor, cu scopul de a se organiza un Campionat Naţional!
Conform adresei, vezi facsimil, din luna martie 2019 am putea avea două reuniuni diferite de trap pe Hipodrom!