Fl. Tănăsescu

Nu avem nicio rezervă în a scrie că preotul de la Parohia Apostolache – Adrian Gabriel Enescu, știe ce presupune “Show must go on!”. Suntem siguri că directorul Şcolii Gimnaziale din localitate, Simion Pelmuș, are cunoștințe și în domeniul rockului, nu numai al muzicii populare sau al materiei pe care o predă. A pune o astfel de întrebare actorului Mihai Coadă – unul dintre cei care au jurizat Festivalul Concurs “Tradiții și Obiceiuri pe Valea Cricovului – Ediția a III-a”, desfășurată la Apostolache, este ca și cum ai întreba cine a jucat în serialul de comedie “La Bloc”? Juriu din care au mai făcut parte (de la dreapta la stânga, Sorin Petre, Marcela Enache, Liliana Mihai și Iuliana Mareș – foto 2). foto 2 - Apostolache
Cert este că, da, spectacolul trebuie să meargă mai departe fiindcă, după cum a spus părintele Enescu, la încheiere festivalului la care au participat sute de elevi veniți din toate colțurile județului și din Buzău, “în urmă cu trei ani, când am demarat acestă ințiativă împreună cu domnul director Simion Pelmuș, cu doamna învățătoare Marcela Enache și cu doamna primar din Tătaru – Iuliana Mareș, ne întrebam cum o să iasă. Aveam emoții. La a doua, de anul trecut, spectacolul a depășit așteptările noastre. Astăzi (n.n. – duminică, 16 decembrie 2018), cred că a ieșit rezonabil. În consecință, trebuie să ne întâlnim și la anul”.
Părintele a mărturisit că a avut emoții la prima ediție. A avut și duminică – ni s-a părut nouă sau chiar și-a ștres o lacrimă pe furiș ? – ascultând-o pe eleva Delia Ileana (pregătită de către profesoara Daniela Radu) cântând, este adevărat, dumnezeiește, Viflaime, Viflaime: “Cum de n-au primit în tine pe Fecioara Maria să nască pe Mesia?”. (foto 1)
foto - ApostolacheDar, istoria religioasă nu se repetă, ci se schimbă în bine. La Căminul Cultural din Apostolache au fost primiți, cum spuneam, copii din toate colțurile județului. Și din Buzău.
Așadar, “Show must go on !” – “Spectacolul trebuie să meargă mai departe” la Apostolache, cu Ediția a IV-a. Sigur, nouă ne este ușor să încurajăm astfel de evenimente, care presupun păstrarea identității noastre românești, într-o perioadă în care se vorbește mai mult cu “Yes” sau „No”, cu „Oui” sau „Non”. Acesta este motivul pentru care intențioant am scris, “Show must go on”, în loc de “Festivalul trebuie să continue”.foto - Apostolache1
Trebuie să continue chiar dacă acest lucru presupune consum psihic și, nu în ultimul rând, fizic, din partea cadrelor didactice de la Școala Apostolache și de la grădinița din localitate. Ca să să nu mai pomenim despre emoțiile inerente. Și am enumera, cu scuzele de rigoare dacă am omis pe cineva, pe Otilia Pîrvu, Alexandra Lixandru, Rodica Nițu, Nicoleta Jipa, Elena Nicoleta Barbu, Liliana Vlăduță.
foto - Apostolache3„Show must go on” sau “Spectacolul trebuie să meargă mai departe”? “Călușarii” sau un rock turbat? Vă place AC/ DC sau “Leru-i ler”?
Iar apropo de ”Leru-i ler”, poate că suntem subiectivi, poate nu, dar, ori de câte ori auzim acest refren cântat pe scena Căminului din Apostolache, “într-un mic sălaș”– amenajat de către directoarea instituției – Teodora Vișan -, parcă ne apucă frigurile…
Duminică, 16 decembrie, Anul Domnului, un preot – Adrian Gabriel Enescu – a vrut să asculte din nou Viflaime, Viflaime. Alți preoți – din Trenu, din Valea Dulce și alte localități au stat cuminți, ascultând, “într-un mic sălaș”, nu „un copilaș”, ci sute. foto 3 - Apostolache
Cât despre dilema „Show must go on” sau „Spectacolul trebuie să meargă mai departe”, răspunsul este următorul: La finalul Ediției a III-a „Festivalului Concurs Tradiții și Obiceiuri pe Valea Cricovului”, la Apostolache, întreaga asistență a cântat “Deșteaptă-te, române!” (foto 3).
Deci, Festivalul trebuie să meargă mai departe!