Primul derbi al Ligii A Prahova se va juca duminică, 21 august, la Păuleşti, acolo unde Petrolul 52 – noua echipă a Ploieştiului – dă replica fostei campioane care a refuzat promovarea – CS Păuleşti!
Partida va începe la ora 11,00, organizatorii luând decizia ca accesul spectatorilor la acest meci să fie gratuit, astfel că se aşteaptă o afluenţă deosebită a fanilor ploieşteni, peste 1000 la număr, ţinând cont şi de distanţa mică, până la Păuleşti.
După ce, ieri, reprezentanţii Jandarmeriei Prahova s-au întâlnit cu unii reprezentanţi ai echipelor “de judeţ”, pentru a discuta despre măsurile organizatorice care se impun la meciurile celor de la Petrolul 52, aceştia vor inspecta şi arena din Păuleşti (foto), unde, 100%, tribuna stadionului va fi neîncăpătoare pentru cei care vor dori să vadă acest derbi al orgoliilor.
Până atunci, oficialii echipei Petrolul 52 au de muncă, legitimarea jucătorilor fiind prioritară, în acest moment, în condiţiile în care unii dintre aceştia au probleme cu fostele cluburi.