Profit în creștere pentru Electrica
Compania Electrica, care deține trei dintre cele opt distribuții regionale de energie electrică, a avut un profit net de circa 336 milioane lei în primul semestru al acestui an, în creștere cu 21% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce afacerile au urcat ușor, la 2,67 miliarde de lei, potrivit rezultatelor financiare neauditate raportate , ieri, Bursei de Valori București (BVB).
Volumul investițiilor în rețea, în primele șase luni din acest an, a fost de 184 milioane lei, în creștere cu 5%, de la 175 milioane lei în primul semestru al anului trecut, arată raportul. De asemenea, grupul a distribuit 8,7 TWh unui număr de aproximativ 3,66 milioane de utilizatori, în creștere de 2% față de perioada similară a anului anterior.
În 27 aprilie 2016, Adunarea Generală a Acționarilor societății a aprobat distribuirea dividendelor în sumă de 291,58 milioane lei. Valoarea dividendelor distribuite este 0,86 lei pe acțiune. La 30 iunie 2016, creanțele comerciale ale Electrica au scăzut cu 74,7 milioane lei, la 763 milioane lei, de la 838 milioane lei la 31 decembrie 2015, arată news.ro.
Angajatorii sunt obligați să acorde un nou tip de concediu
Angajatorii sunt obligați începând de astăzi să acorde unui salariat care vrea să adopte un copil, la cererea acestuia, un concediu de acomodare, pe o perioadă de până la un an. Concediul va trebui acordat inclusiv persoanelor care prestează activități considerate independente.
Concediul a fost introdus printr-o lege care schimbă Codul Muncii.
Angajatorii care vor refuza să acorde acest concediu vor risca o amendă cuprinsă între 1.000 de lei și 2.500 de lei. Lor le va fi interzis să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu cu angajatul respectiv pe perioada acestui concediu, dacă nu pot invoca motive legate de reorganizarea judiciară sau de falimentul firmei.














