Marian Dima

Vineri, 14 decembrie, are loc cea de-a treia gală din turneul Dynamite Fighting Show, în Sala Sporturilor din Craiova.
Pe afiş se va afla şi campionul ploieştean Amansio Paraschiv, care a avut un an 2018 bun, încărcat de evenimente, atât în ţară cât şi peste hotare.
Evenimentul – televizat în direct, din care nu lipsesc luptători de peste hotare, cuprinde un total de 14 confruntări, programate începând de la ora 19:30, în Sala Polivalentă din Craiova.
Dynamite Fighting Show 3 va avea o luptă pe reguli de box cu campionul mondial Mihai Nistor în prim plan și o confruntare de BJJ între doi campioni naționali.amansio b
În main event, Cătălin Moroșanu îl va înfrunta pe croatul Ivo Cuk, iar Andrei Stoica se va duela cu un campion european – portughezul Luis Morais.
De pe “fight card” nu vor lipsi nume precum Alex Filip, Bogdan Năstase, Marius Tiță, Alexandru Radnev, Adrian Mitu, Daniel Corbeanu.
Amansio Paraschiv va lupta împotriva unui sportiv albanez, Isteri Mitat, având statutul de favorit cert al duelui, dar lupta va fi una interesantă, în condiţiile în care tânărul adversar se pregăteşte în Italia şi este specialist în stilul “muaythay”, în timp ce “Vikingul” ploieştean are la “bază” boxul, primul sport de contact practicat de el.
Iniţial, se vorbea despre o luptă cu olandezul Romano Backboord, un sportiv cu o cotă bună, de asemenea, anulată însă.