Luiza Rădulescu Pintilie

Completând ceea ce au învăţat din manuale şi de la profesorii lor, o „lecţie” prin care a fost marcată împlinirea a 70 de ani de la adoptarea, la 10 decembrie 1948, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului va rămâne, cu siguranţă , pentru liceeni ai Colegiului Naţional „Jean Monnet”
din Ploieşti parte a înţelegerii lor despre lumea prezentului în care trăiesc, dar care vine din trecut şi merge într-un viitor ale cărui valori şi ei sunt chemaţi să le construiască.
Fiindcă, acum şapte decenii, odată cu încheierea ostilităţilor şi cu crearea Naţiunilor Unite, comunitatea internaţională se angaja să nu mai permită ca atrocităţi precum cele din timpul războiului să mai aibă loc şi decidea să completeze Carta Naţiunilor Unite cu un document care să garanteze drepturile individuale oriunde.
După 70 de ani, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a reiterat în mesajul său importanţa şi mai ales actualitatea ca “drepturile proclamate în Declaraţie să se aplice tuturor –
indiferent de rasă, credinţă, zonă geografică sau orice altă diferenţă, fiind universale şi eterne”. De asemenea, acesta a evidenţiat că „drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale reprezintă un tot unitar.”
Această zi a solidarității, a egalității și a recunoașterii demnității umane în întreaga lume de fiecare stat membru al ONU a fost marcată la cunoscutul colegiu ploieştean de către Asociația Națiunilor Unite din România, Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului – SNSPA, Asociația Clubul de la Cheia. Iniţiativa a aparţinut directorului Centrului Transdisciplinar de Drepturile Omului – SNSPA, prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, la activitate participând preşedintele ARDU-PH, Dumitru Codiţă, directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga”, Mihaela Radu, directorul colegiului gazdă – prof.Ionescu Lucia, precum şi profesoarele Soare Veronica şi Tudorache Ruxandra. Coordonaţi de prof.Elena Roxana Vişan, elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au participat la un atelier privind Educaţia pentru drepturile omului, în cadrul căruia s-a pus accent pe conștientizarea importanţei unei societăți democratice bazate pe libertăți și drepturi universale și inalienabile, pe toleranţă și solidaritate, în vederea promovarii unei culturi a păcii. Fragment de istorie, declaraţia adoptată acum 70 de ani a fost tradusă în peste 500 de limbi, esenţa ei – cea pe care au descifrat-o mai bine şi liceenii ploieşteni – „vorbind” însă în aceeaşi limbă a unor drepturi fundamentale care trebuie cunoscute şi mai ales respectate.