V. Stoica

Un proiect al municipalității ploieștene, care ar urma să fie supus aprobării consilierilor locali, va pune la cheltuială șoferii care își vor lăsa mașinile în parcările cu plată existente în cartierele Ploieștiului.
Deși, până în prezent, tariful pentru un loc de parcare era identic pentru toate zonele orașului (fiind de doi lei pentru o oră și un leu pentru 30 de minute), se propune ca planul tarifar să fie diferențiat, în funcție de locația parcării cu plată.
Conform proiectului, sistemul de parcare cu plată ar urma să fie făcut diferențiat, pe zona A, zona B și zona C, în prima fiind incluse parcările din centrul Ploieștiului și din proximitatea acestuia, celelalte două zone fiind dispuse dinspre centru spre periferia localității.
Pentru zona A, tariful pentru un loc de parcare ar urma să crească la 5 lei/oră și 2,5 lei pentru o jumătate de oră, pentru zona B – 4 lei/oră și 2 lei/jumătate de oră, respectiv pentru zona C – 3 lei/oră și 1,5 lei/jumătate de oră.
Și abonamentele pentru persoanele fizice și pentru persoanele juridice ar urma să fie diferite ca valoare, tot în funcție de zona în care se află parcarea.
Zona A cuprinde șase subsecțiuni, astfel: Zona A1 – parcările din zona Halelor Centrale (aflate pe strada Vasile Milea), Curții de Apel și Palatului Culturii; Zona A2 – parcările aflate în jurul Hotelului Prahova, Basarabilor, Armoniei (capătul traseului 104); Zona A3 – parcările de pe strada Ștefan cel Mare, Gheorghe Lazăr, Democrației, zona fostului Tribunal; Zona A4 – parcările din străzile Decebal, Ulierului, Carpați-Văleni, Gheorghe Doja; Zona A5 – parcările din străzile Vasile Lupu și Trei Ierarhi și Zona A6 – parcările din străzile Maramureș, Aurel Vlaicu, Săpunari, Anton Pann și Mărășești.
Și zona B se împarte în trei subsecțiuni: Zona B1 – parcările de la rondul 1 de pe Bd. Independenței, de la Gara de Sud, de pe străzile Mihai Eminescu, Ana Ipătescu, Veronica Micle, Rahovei; Zona B2 – parcările de la Piața Gării de Sud, Miciurin (zona Conpet), B.P. Hasdeu, Piața Anton; Zona B3 – parcările din străzile Buna Vestire, Praga și Dr. Bagdazar.
Zona C cuprinde parcările dinspre Obor – de pe străzile Apelor, Oborului și Ostașilor și din zona cimitirului Viișoara.