* Aftele sunt mici ulceraţii care apar în interiorul gurii, cel mai adesea pe mucoasa de pe obrajii interiori sau în interiorul buzei. Ele nu reprezintă o problemă majoră de sănătate şi orice persoană se confruntă cel puţin o dată în viaţă cu acest disconfort. În schimb, aftele pot ustura foarte tare, împiedicând consumul normal de alimente. În mod normal, aftele se vindecă de la sine, însă acest proces poate dura chiar şi o săptămână. Alteori, dacă ulceraţiile sunt mai grave, este nevoie de tratament cu antibiotice prescris de medic. Aftele sunt adesea confundate cu herpesul, însă nu sunt acelaşi lucru, acesta din urmă fiind cauzat de virusul Herpes simplux (HSV). În vreme ce herpesul este foarte contagios şi se ia prin simplul contact al buzelor cu pielea, aftele nu sunt cauzate de un virus şi nu sunt contagioase, deci nu există riscul să daţi şi altcuiva această afecţiune printr-un sărut, de pildă, sau prin folosirea aceluiaşi pahar, potrivit Divahair.ro.
* O bună comunicare în cuplu este benefică atât ambilor parteneri, cât şi cuplului ca tot unitar. În momentul în care ambii parteneri înţeleg că o relaţie are atât aşteptări comune cât şi aşteptări personale, ei învaţă pe rând să fie atât emiţători cât şi receptori ai unor idei, dorinţe şi sentimente. Ei vor asculta şi vor transmite exact ceea ce îşi doresc şi îşi vor împlini reciproc nevoile. Trasarea unor limite confortabile şi existenţa unei doze suficiente de empatie sunt elemente cheie în stabilirea unei relaţii echilibrate. Astfel, cei implicaţi în relaţia de cuplu ştiu să ofere, dar în egală măsură ştiu să şi primească. O balanţă echilibrată a limbajului în cuplu creează o armonie firească între cei doi parteneri, potrivit revistei Psychologies.














