V. Stoica

Modificările survenite pe piața energiei electrice, liberalizată, care a făcut posibilă apariția mai multor furnizori atât pentru clienții casnici, cât și pentru clienții industriali, autorități publice sau agenți economici, au condus fie la găsirea unor firme care să presteze serviciul la costuri mai mici, fie – dimpotrivă – la apariția unor cazuri în care facturile la energie electrică au ajuns să cuprindă cifre astronomice. Totul depinde de modul în care se informează clientul final înainte de a încheia un contract cu un alt furnizor de energie electrică, ceea ce înseamnă că trebuie cântărite foarte bine ofertele firmelor de distribuție, de furnizare sau/și de producție a energiei electrice.
Practic, odată cu apariția pieței concurențiale în domeniul energiei electrice, și în România există cadrul legal care le permite consumatorilor casnici sau noncasnici să aibă posibilitatea să își aleagă furnizorul dorit și să încheie cu acesta contracte pentru furnizarea energiei electrice pentru locul sau locurile sale de consum.
Mai mult decât atât, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia. De asemenea, schimbarea furnizorului nu implică modificări de ordin tehnic.
Una dintre întrebările normale care se pun este dacă furnizorul poate fi schimbat fără a achita penalități. Conform aceleiași surse, procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de parcurgerea acestuia, însemnând că o condiţionare a procesului de plata unor compensaţii băneşti este de natură să obstrucţioneze finalizarea schimbării furnizorului şi crearea de obligaţii financiare în sarcina clientului final.

• Lista firmelor de distribuţie, la un click distanţă!

Reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vin cu o serie de sfaturi pentru persoanele fizice sau persoanele juridice interesate să schimbe furnizorul de energie electrică, dar și cu atenționări asupra anumitor situații pe care acestea trebuie să le aibă în vedere. În primul rând, trebuie parcursă lista furnizorilor de energie electrică care activează pe piața cu amănuntul, listă care poate fi consultată pe https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/operatori-economici/energie-electrica1391006213/furnizare-catre-consumatori1391006442.
Clientul final (casnic sau noncasnic) poate să aleagă una dintre ofertele-tip publicate de furnizor sau poate să negocieze condițiile furnizării. Specialiștii ANRE recomandă ca, la alegerea ofertelor, să se facă o analiză comparativă a informaţiilor conţinute în acestea (preţ, durată, modalitati de plată, condiții de încetare a contractului, clauze penalizatoare, modalități de transmitere a facturii etc.) și chiar o comparație cu condițiile de furnizare existente, astfel încât să poată alege în cunoștință de cauză.
De asemenea, consumatorul trebuie să se asigure că ofertele au condiții avantajoase pe întreaga perioadă a contractului și că respectă prevederile legale privind componentele care vor fi incluse în factura finală, cum ar fi certificatele verzi, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență și altele.
Mai trebuie ținut cont și de mici analize, pentru a nu cădea din lac în puț, cum spune românul. Astfel, trebuie făcută o evaluare a valorii totale a facturii de energie electrică comparativ cu valoarea facturii curente, a condițiilor de facturare/de plată comparativ cu condiţiile. Perioada contractuală și tariful care urmează să fie aplicat pe anumite intervale contractuale trebuie luate în seamă și, după toate aceste comparații și analize temeinice, clientul și furnizorul nou au posibilitatea să pice la înțelegere în legătură cu clauzele contractuale, aici fiind inclus și prețul furnizării energiei electrice și, în ultimă instanță, să încheie contractul de furnizare a energiei electrice.