Petre Apostol

Etapa a XII-a, intermediară, din Seria B a Campionatului Naţional de Handbal la nivelul juniorilor I a programat primul meci marţi seară, în devans, între două echipe prahovene. Ultima clasată a ierarhiei – CSO Tricolorul Breaza – a primit vizita formaţiei CS Brazi, situată două locuri mai sus.
Victoria a revenit echipei vizitatoare, care s-a impus la diferenţă de numai două goluri, scor 25-23 (15-10). Acesta a fost al patrulea succes al echipei din Brazi în actualul sezon, din zece partide disputate, păstrând doar şanse teoretice de calificare în grupele principale ale fazei următoare, la care vor avansa primele trei clasate.
Celelalte două meciuri ale etapei sunt programate astăzi, urmând să evolueze şi cealaltă echipă prahoveană din serie, CSM Ploieşti, care are, deja, asigurată calificarea în grupele principale în faza următoare a competiţiei. Cu toate acestea, ploieştenii urmăresc să-şi continue seria de victorii consecutive, ajunsă la „borna” 8, când vor oferi replica formaţiei LPS Brăila, de la ora 13:00. În cele nouă partide disputate,CSM Ploieşti nu a pierdut decât în prima etapă, pe terenul celor de la AHC Dobrogea Sud Constanţa, la diferenţă de un singur gol.
Gruparea constănţeană va evolua şi ea, în această seară, pe terenul penultimei clasate, CS Năvodari. După etapa anterioară, AHC Dobrogea Sud Constanţa a trecut pe prima poziţie a ierarhiei, devansând formaţia ploieşteană, beneficiind de faptul că are un meci în plus faţă de echipa din Ploieşti.

Rundă intermediară şi la juniori III

În această săptămână este programată etapă intermediară şi în Campionatul Naţional de Handbal la juniori III, în Seria D participând şase echipe prahovene. Iar în cadrul rundei cu număru 12 se vor confrunta chiar primele două clasate ale ierarhiei, CS Brazi (locul al doilea) primind vizita formaţiei CSO Mizil, care a câştigat toate cele nouă meciuri disputate până acum, având un avantaj de patru puncte faţă de adversara din această seară. Partida este programată mâine, de la ora 15:00, în Sala Polivalentă din Brazi.
Celelalte două partide ale etapei sunt programate astăzi, CSM Ploieşti primind vizita celeilalte formaţii ploieştene din campionat, de la CSŞ, în sala de la Complexul „Tel George Junior” din Ploieşti, de la ora 12:00, în vreme ce CSO Tricolorul Breaza va evolua pe terenul singurei formaţii din serie din afara judeţului Prahova, CSŞ Târgovişte, de la ora 16:00.