Bogdan Chitic
Naţionalele de juniori „U15” ale României desfăşoară, în această lună, stagii centralizate la Cheile Grădiştei (lotul feminin) şi Mangalia (lotul masculin), acţiuni din cadrul calendarului Federaţiei Române de Baschet, premergătoare Balcaniadei din luna decembrie.
Lotul feminin se pregăteşte, de la începutul lunii august, sub comanda antrenorilor federali Mădălin Pipera (principal, CSS Alexandria), Loredana Munteanu (secund, CSS-CSM Ploieşti), Romela Cristea (secund, Olimpia Bucureşti) şi Laurenţia Chira (secund, LPS Lapi Dej), într-un cantonament la Cheile Grădiştei, bazat în special pe cerinţe fizice. Din lotul României la această categorie de vârstă fac parte şi Ştefania Ionescu şi Andreea Dumitru, de la CSS-CSM Ploieşti, în vreme ce Ana Maria Casale, selecţionată iniţial în rândul tricolorelor, este accidentată şi îşi va relua antrenamentele abia pe 20 august. De altfel, extrema de forţă de la CSS-CSM Ploieşti ar fi trebuit să se afle, în aceste zile, la Oradea, alături de naţionala „sub 16 ani” care participă la Campionatul European, Divizia B, şi care tocmai a obţinut biletele pentru faza sferturilor de finală, unde va întâlni naţionala Finlandei.
În ceea ce priveşte naţionala masculină „U15”, pregătită de Tudor Costescu, aceasta va întreprinde, în perioada 28 august – 2 septembrie, un stagiu centralizat la Mangalia. Din lotul tricolor face parte şi Dragoş Iliescu, jucător legitimat la Clubul Sportiv Universitar Ploieşti, recent întors din Serbia, de la Zlatibor, unde a fost inclus în programul de vară operat de managerii clubului, în frunte cu preşedintele Ionuţ Urzeală şi antrenorii Ivan Gemaljevic, Elena Stan şi Bianca Barbu.
S-a renunţat la echipa feminină „U18” de la CSS-CSM Ploieşti
În viitorul sezon competiţional, secţia feminină de baschet de la CSS-CSM Ploieşti va miza doar pe echipa de senioare, înscrisă în Liga I, şi pe cea de junioare „U16”, pregătită de Loredana Munteanu, ocupanta locului 7 în ediţia precedentă a Campionatului Naţional. În schimb, s-a renunţat la grupa „sub 18 ani”, antrenată în stagiunea anterioară de Corina Savu, care va ocupa în continuare rolul de antrenor secund la formaţia din Liga I, aflată sub îndrumarea aceleiaşi Loredana Munteanu. În linii mari, formaţia din eşalonul secund va păstra aceeaşi structură, urmând să aibă în componenţă junioare crescute la CSS Ploieşti, cărora ar putea să li se alăture şi câteva nume noi, asta în funcţie nu doar de cerinţele antrenorilor, cât mai ales de finanţele clubului.














