Violeta Stoica

Consiliul Județean Prahova a obținut avize din partea Ministerului Sănătății pentru modificarea numărului de linii de gardă de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, pentru două dintre cele mai solicitate servicii medicale.
Aleșii județeni vor dezbate astăzi proiectul inițiat de președintele și de vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, respectiv Ludmila Sfîrloagă, prin care se are în vedere suplimentarea cu câte o linie de gardă în specialitățile Chirurgie și Radiologie-imagistică medicală.
Propunerea de înființare a celor două linii de gardă ar trebui să implice – pe lângă scăderea timpilor de așteptare din partea pacienților și familiilor acestora – o restrângere a numărului gărzilor efectuate de către medicii spitalului, ceea ce ar veni și în sprijinul acestora. De altfel, chiar și medicii de la Chirurgie și de la Radiologie-imagistică medicală au transmis un memoriu către Consiliul Județean Prahova prin care au solicitat suplimentarea liniilor de gardă, având la bază numărul extrem de mare de cazuri de care trebuie să se ocupe în gărzi cei 13 medici de la cele două secții de chirurgie generală și cei 11 medici de la radiologie.

Atât pacienții, cât și medicii chirurgi și cei cu specializarea radiologie-imagistică din cadrul celei mai mari unități spitalicești din Prahova, vor avea beneficii dacă aleșii județeni vor aproba astăzi proiectul de hotărâre privind suplimentarea numărului de linii de gardă de la cele două secții de Chirurgie și de la Laboratorul de Radiologie-Imagistică Medicală, atât cu medicii spitalului, cât și prin încheierea unor contracte cu medici proveniți din afara Spitalului Județean de Urgență.
Creșterea numărului de linii de gardă nu numai că ar lua de pe umerii medicilor care fac acum gărzi în spital o parte a zecilor de ore lucrate în șir în două dintre cele mai solicitate servicii medicale din spital: chirurgia generală și imagistica medicală. Pentru aprobarea celei de-a treia linii de gardă de la chirurgie a fost dată o dispensă din partea Ministerului Sănătății, având în vedere că la o linie de gardă este nevoie de 70 de paturi, iar cele două secții Chirurgie generală I și Chirurgie generală II au în total 170 de paturi. Modificarea 3-anumărului liniilor de gardă ar veni atât în sprijinul pacienților internați aici, cât și al personalului medical, atunci când, de exemplu, apar cazuri de victime multiple sau de accidentați grav aduși de Ambulanță sau de SMURD de pe drumurile naționale care străbat județul Prahova. În aceste cazuri, laboratorul de radiologie și imagistică și secțiile de chirurgie generală devin suprasolicitate și nevoia de medici de gardă este cu atât mai mare cu cât numărul pacienților crește.
Potrivit proiectului de hotărâre, în prezent, în Spitalul Județean de Urgență Ploiești există două linii de gardă care asigură echipa operatorie pentru intervențiile chirurgicale în regim de urgență, de minimum doi medici, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a solicitat înființarea celei de-a treia linii de gardă care să conducă la scăderea timpilor de așteptare pentru pacienții din Unitatea de Primiri Urgențe și durata până la efectuarea consulturilor interdisciplinare.
Și în cadrul Laboratorului Radiologie-Imagistică Medicală se impune înființarea celei de-a doua linii de gardă (în prezent spitalul având 11 medici specialiști în acest domeniu angajați, la care s-ar mai adăuga încă doi în cazul promovării concursurilor aflate în derulare). Acum, deși nici pacienții și nici aparținătorii nu au cum să știe aceste lucruri, volumul de activitate într-o gardă de 24 de ore la radiologie și la imagistică medicală (ecografii, radiografii, examinări computer tomograf și RMN) este infernal. Conform situațiilor prezentate în expunerea de motive la proiectul de hotărâre, într-o gardă de 24 de ore, se efectuează și se interpretează peste 350 de radiografii, 90 de ecografii, 60 de examinări computer-tomograf, atât pentru pacienții spitalului – incluzând aici și secțiile exterioare -, cât și pentru Unitatea de Primiri Urgențe și pentru spitalele cu care se află în contract pentru că nu dispun de linii de gardă pe acest sector, cum sunt cazul Spitalului de Pediatrie Ploiești și cel al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești.
În privința imagisticii medicale, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a primit – prin intermediul unui program derulat de Ministerul Sănătății – un aparat RMN, primul RMN propriu al celei mai mari unități medicale cu paturi din județul Prahova. Acesta se adaugă celor două computere tomograf și celorlalte echipamente medicale existente în cadrul Laboratorului de radiologie și imagistică medicală al Spitalului Județean de Urgență Ploiești și punctului de lucru din UPU, unde, în total, își desfășoară în prezent activitatea 11 medici.