Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute a avut loc etapa cu numărul 11 din faza preliminară a Diviziei A la handbal masculin. Iar juniorii de la CSM Ploiești au suferit o nouă înfrângere categorică, pe teren propriu, de data aceasta în duelul cu CS Medgidia.
De-abia trecuți la categoria mare de juniori, elevii antrenorului Silviu Stănescu au arătat că sunt prea mici pentru a face față unor formații de seniori, chiar și de o valoare nu foarte ridicată. CS Medgidia a surclasat, practic, echipa ploieșteană, chiar în Sala „Olimpia”, impunându-se la o diferență de 13 goluri (!), scor 36-23 (16-11).
Astfel, după cea de-a opta înfrângere din campionat, în nouă partide, CSM Ploiești rămâne pe locul al șaselea în clasament, penultimul, cu doar cele trei puncte obținute din duelul cu ultima clasată, CSU Târgoviște.
În cadrul etapei disputată la finalul săptămânii trecute, s-au mai înregistrat următoarele rezultate:
AHC Dobrogea Sud Constanța II – CSU Pitești 36-30 (18-13)
CSU Târgoviște – CSM București 23-49 (13-25)
Etapa viitoare este programată la mijlocul acestei săptămâni, CSM Ploiești urmând să ofere replica formației CSU Pitești, cu care a pierdut, în Sala „Olimpia”, în primul tur, cu scorul de 24-31.

Clasament
1 AHC Dobrogea Sud II 10 9 0 1 379-283 27
2 CSM Alexandria 9 8 0 1 329-207 24
3 CS Medgidia 10 6 1 3 333-244 19
4 CSM Bucuresti 9 5 1 3 327-237 16
5 CSU Pitești 9 3 0 6 263-270 9
6 CSM Ploiești 9 1 0 8 232-328 3
7 CSU Târgoviște 10 0 0 10 210-504 0

Prahovenii au jucat în deplasare, la juniori II

Tot la finalul săptămânii trecute s-a disputat o etapă în cadrul Campionatului Național de Handbal la nivelul juniorilor II. În runda a opta din seria H, toate cele trei echipe prahovene din competiție au evoluat în deplasare, doar una dintre acestea reușind, însă, să se întoarcă învingătoare.
Singura echipă prahoveană victorioasă a fost CS Olimpic Mizil, care s-a impus la diferență de numai două goluri, scor 40-38 (22-19), pe terenul ultimei clasate, CSȘ Făgăraș.
CSM Ploiești a avut parte de cea mai dificilă deplasare, evoluând pe terenul primei clasate, CSȘ Dinamo Brașov, care câștigase toate cele șapte partide disputate. După o primă parte echilibrată, ploieștenii au cedat, însă, la zece goluri diferență, scor 37-47 (19-22).
Cealaltă echipă prahoveană din competiție, CSȘ Ploiești, a pierdut pe terenul formației de pe locul secund, CS Sporting Ghimbav, scor 22-31 (12-14).
Clasament
1 CSȘ Dinamo Brașov 8 8 0 0 339-246 23
2 CS Sporting Ghimbav 8 4 1 3 285-275 16
3 CS Olimpic Mizil 8 4 0 4 245-287 15
4 CSM Ploiești 8 3 1 4 289-297 14
5 CSȘ Ploiești 8 2 1 5 226-252 12
6 CSȘ Făgăraș 8 1 1 6 282-309 10
Bonus
* CSȘ Dinamo Brașov (7p – respectare cerințe talie)
* CSȘ Făgăraș (7p – respectare cerințe talie)
* CSȘ Ploiești (7p – respectare cerințe talie)
* CS Olimpic Mizil (7p – respectare cerințe talie)
* CS Sporting Ghimbav (7p – respectare cerințe talie)
* CSM Ploiești (7p – respectare cerințe talie)