Prestaţia României la Olimpiadă este oglinda fidelă a haosului din sportul românesc. Vom vedea medalii tot mai rar, spre deloc, uitându-ne la ţări din apropiere, cum sunt Ungaria, Kosovo, Ucraina, Croaţia, Slovenia etc., care apar în “clasamentul medaliilor”, în timp ce noi bifăm borne “istorice” ale ruşinii.
Indiferent cât de îngăduitori ar trebui să fim cu echipa naţională de handbal fete, să pierzi, din postura de medaliată mondială acum câteva luni, un meci, marcând doar 4 goluri într-o repriză, aşa cum am făcut noi cu Brazilia, în partea secundă a partidei, este o mare ruşine.
Clar, cu fetele ridicate “la cer” pentru performanţele anterioare se întâmplă altceva decât lucruri legate de “eternele” cauze româneşti gen… ghinion, bioritm, fus orar etc.
Inclusiv pregătirea centralizată (o parte desfăşurată chiar la Ploieşti) este invocată de mulţi drept “cauză a eşecului” – fetele fiind lăsate … să-şi facă singure programul, dar, indiferent de cauze, să dai doar 4 goluri într-o repriză este o contraperformanţă pe care nimeni nu o credea posibilă!
Ne întrebăm, din păcate, de fiecare dată, dacă se poate “şi mai jos” şi avem, din nefericire, tot mai multe exemple că România este în… derivă sportivă. Şi dezastru, la tot multe alte capitole!
