Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, despre un jucător „emblematic”al grupării Tricolor C.F.P.V. în perioada interbelică.
„A fost odată un jucător ce ridica tribunele în picioare, făcea să freamăte «galeria» şi să tremure orice portar. Poseda o viteză uluitoare, şi avea un shoot necruţător, cu care a rupt, nu odată, plasa porţii de footbal”. Aşa ar începe un basm cu eroi din lumea foot-ballului, un basm povestit spectatorilor mai mult sau puţini romantici. Unul dintre jucătorii din perioada interbelică ce a încântat publicul spectator „republican” a fost un „ploieştean” prin adopţie, care timp de peste un deceniu a evoluat şi antrenat gruparea clubului Tricolorul C.F.P.V. devenit ulterior F.C. Ploieşti. Acesta a fost Elemer KOCSIS, botezat de presa vremii, Cociş, născut la 27 februarie 1910, la Salonta. A început să joace fotbal în 1924, la N.S.C. Salonta, iar din 1928 a trecut la redutabila grupare C.A.O. (Oradea). A debutat în Divizia A la 11 septembrie 1932 în partida CAO – Braşovia Braşov 3-0. A fost internaţional „A” şi component al unui cvintet ofensiv celebru al timpului din anii de glorie ai C.A.O.-ului – Andrei Glanczmann, Nicolae Kovacs I, Francisc Ronnay, Iuliu Bodola şi Elemer Kocsis (Cociş) – rămânând în memoria contemporanilor săi, îndeosebi prin tăria şutului la poartă. Din 1937 s-a stabilit temporar la Ploieşti, activând ca jucător şi după 1940 ca antrenor al echipei Tricolor C.F.P.V., devenită ulterior F.C. Ploieşti. Pe timpul războiului, mai precis în vara anului 1944 a evoluat la Olimpia Bucureşti. Din 1945 s-a reîntors la Ploieşti şi în anul 1947 a obţinut cu F.C. Ploieşti o nouă promovare în Divizia A, iar la finalul anului 1947 şi-a încheiat activitatea competiţională ca jucător. De menţionat este şi faptul că a obţinut cu echipa ploieşteană trei promovări pe scena primului eşalon divizionar al ţării (1938, 1940 şi 1947), unde a evoluat într-un număr de 119 jocuri, în care a marcat de 48 de ori. A fost de 12 ori internaţional A şi a marcat un număr de 5 goluri pentru prima reprezentativă a ţării. Presa timpului a avut numeroase elogii despre acest cunoscut jucător, printre care: „Singurul care s’a remarcat şi a fost chiar cel mai bun din «22» a fost Cociş. Este într’o formă mare şi «bombele» lui nu iartă. Dovadă este goalul de onoare marcat pentru echipa lui dela 40 de metri”. „Cociş, eroul matchului şi-a primit medalia dela public, care l-a aplaudat de numeroase ori”. „Vom căuta să arătăm mai jos cauzele cari au dus la retragerea lui Platko şi înălţarea lui Cociş la gradul de antrenor şi căpitan. În forma pe care o are acum, Cociş este cel mai bun extrem stânga din ţară, şi eventuala sa selecţionare alături de Bodola, ar fi furniza echipei naţionale o aripă de mari posibilităţi”. După abandonarea activităţii competiţionale de jucător a revenit la Oradea, lucrând în diferite perioade de timp ca antrenor la echipele din localitate: C.F.R., Progresul şi Armata. A mai antrenat deasemenea, Avântul Reghin, Someşul Satu Mare, Chimica Târnăveni şi Gloria Bistriţa, fără a obţine rezultate spectaculoase. Din 1967 şi până în 1972 a funcţionat în cadrul centrului de juniori şi copii Crişul Oradea, după care s-a retras din fotbal. A decedat la 6 octombrie 1981.
