Marian Dima
Primul eşalon judeţean programează meciurile rundei care va “închide” anul 2018, fotoliul de lider fiind miza principală, CS Blejoi şi AFC Băneşti fiind echipele care speră să… facă banchetul cu acest “titlu” de campioană de iarnă în “capul mesei”.
Despărţite doar de golaveraj (două goluri în favoarea echipei pregătite de Răzvan Vlad, CS Blejoi), cele două grupări au misiuni un pic diferite în meciul “de închidere”, în sensul că liderul are parte de un meci mult mai dificil, contra Plopeniului, la prima vedere, decât are CS Băneşti – care joacă un derbi local, împotriva celor de la Brebu.
Etapa debutează astăzi, la Boldeşti, unde echipa gazdă are şanse mari să rămână neînvinsă, singura cu acest statut în primul eşalon judeţean.
Astăzi, ora 14.00
Petrolistul Boldești – CS Mănești Coada Izvorului
Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 11.00
CS Blejoi – CSO Plopeni
Teleajen Văleni – Petrolul 95 Ploiești
Sâmbătă, 24 noiembrie ora 14.00:
FC Bănești – AFC Brebu
CS Păulești – CS Ceptura
Duminică, 25 noiembrie, ora 11.00:
Avântul Măneciu – Tricolorul Breaza
CS Cornu – Unirea Urlați
AS Strejnic – Tinerețea Izvoarele