V. Stoica
Dacă ploieștenii aveau nevoie de o confirmare că numele orașului în care domiciliază este PLOIEȘTI, o vor avea. Dar nu gratis. În centrul municipiului, pe spațiul verde din fața noului sediu administrativ al Primăriei Ploiești, adică în fața fostului sediu al Petrom, va fi dispus ansamblul-platformă cu litere volumetrice cu numele orașului Ploiești, care a costat din bugetul local aproape 22.800 de lei fără TVA, bani care vor intra în buzunarul unei firme din localitate, în urma unei achiziții directe.
Achiziția directă a celor opt litere se pare că a fost făcută “pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri”, platforma și caseta cu numele orașului având înălțimea de 1.600 de mm, iar lungimea – de 15.000 de mm.
Tot ansamblul respectiv ar urma să fie garantat pentru un singur an.