Petre Apostol
Echipa naţională de handbal masculin a României, la nivelul juniorilor, condusă de antrenorii Narcis Cîtu şi Daniel Apostu, a intrat în linie dreaptă cu pregătirile în vederea participării la Campionatul European – eşalonul secund, programat în Georgia, între 15 şi 21 august.
Reprezentativa tricoloră s-a aflat într-un cantonament centralizat la Izvorani, unde a jucat cinci partide amicale, iar în prezent se pregăteşte la Plopeni, în Sala Polivalentă, înainte de a plecat duminică, spre Georgia.
De menţionat că în echipa naţională se regăseşte şi un jucător ploieştean, Valentin Micu, descoperit şi format de profesorul Ion Nicolae, la actuala secţie de la CSŞ Ploieşti, handbalistul prahovean fiind component, în prezent, al Centrului Naţional pentru Excelenţă de la Sighişoara.
În meciurile de verificare disputate la Izvorani, România a întâlnit de trei ori Elveţia – câştigând o dată (scor 32-29), remizând o dată (scor 28-28) şi pierzând o dată (scor 27-34) – şi de două ori Israel – impunându-se în ambele partide (scor 37-32 şi 31-21).
În jocurile cu Elveţia, Micu a evoluat în două partide (în jocul câştigat şi cel încheiat cu remiză), marcând de fiecare dată câte trei goluri. În disputele cu Israel, handbalistul ploieştean a fost al doilea marcator în victoria cu 37-32, cu cinci goluri înscrise, în vreme ce în meciul celălalt a bifat două reuşite.














