V. S.
Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, ceremoniile de la Ploiești – la Centenarul Marii Uniri – se vor organiza în fața Catedralei “Sf. Ioan Botezătorul”, monument a cărui existență se leagă de eroii căzuți în Primul Război Mondial, în luptele pentru reîntregirea neamului românesc.
Instalarea Gărzii de Onoare va începe la ora 9.30, iar de la ora 10.00 și până la finalul manifestărilor militare din centrul Ploieștiului, circulația rutieră va fi oprită pe tronsonul Poștă – Catedrală. Imnul de Stat al României va fi intonat puțin după ora 11.00, după sosirea oficialităților și a invitaților la eveniment, printre care se vor afla puținii veterani de război rămași în viață în județul Prahova. După depunerea de coroane de flori întru cinstirea eroilor neamului românesc, va începe, de la ora 13.00, defilarea trupelor și a tehnicii militare pregătite pentru ceremoniile oficiate la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.
Tradiționalele porții de fasole și cârnați vor fi oferite de către municipalitatea ploieșteană în parcul Toma Socolescu din fața Halelor Centrale, după încheierea tuturor manifestărilor militare, loc în care se va desfășura și un spectacol folcloric susținut de mai multe instituții de cultură din Ploiești.
Ora 18.45 va însemna pentru ploieșteni și persoanele aflate în tranzit prin oraș un moment aparte, pentru că militarii din Garda de Onoare se vor retrage din dispozitiv cu torțe aprinse.
Un sfert de oră mai târziu, alte luminițe – cele care vor deschide Sărbătorile de Iarnă la Ploiești – vor fi aprinse în toate locațiile unde au fost plasate instalații de Crăciun.
Seara se va încheia cu un spectacol susținut de secția de revistă a Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, pe scena din Centrul Civic.