Sfântul Lavrentie a vieţuit în secolul al III-lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecuţiei împotriva creştinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus şi Agapitus. După arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii şi a împărţit banii săracilor. I s-a cerut să se închine idolilor. A refuzat şi astfel a fost închis în temniţă. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus şi apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune, a cerut şi a primit şi el botezul. După mai multe chinuri, a fost întins pe un grătar aşezat pe cărbuni aprinşi. Pe când soldaţii întăreau focul, el i-a vestit împăratului: „Învaţă că acest jăratec mă răcoreşte dar pe tine te va chinui veşnic.” După ce a fost întors şi pe cealaltă parte, a rostit o ultimă rugăciune: „Mulţumesc Ţie, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porţile Împărăţiei Tale”, iar apoi şi-a dat duhul.
