F. T.
Joi, Comisia senatorială pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic a organizat, la sediul Primăriei Bușteni, o întâlnire în cadrul căreia au fost abordate teme precum criza lemnului de foc pentru populație, măsuri cu privire la parcurile naturale, pădurile virgine și domeniul cinegetic. Printre participanți s-au numărat ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, prefectul județului – Mădălina Lupea, președintele Consiliului Județean Prahova – Bogdan Toader, reprezentanți ai unor Direcții Silvice.
În cadrul ședinței, ministrul Ioan Deneș le-a spus celor prezenți că, în opinia sa, criza lemnului de foc a fost rezolvată în urma modificării Codului Silvic și prin aplicarea unor măsuri dispuse prin ordin de ministru. În acest sens, demnitarul a amintit recoltarea arborilor doborâți accidental de factori naturali, precum și crearea cadrului legal prin care proprietarii de drept ai unui domeniu silvic sub 10 ha, nedeținători ai titlului de proprietate (nu au făcut succesiunea – n.n.) pot exploata, conform legii, suprafața respectivă dacă fac dovada că au achitat impozitul pe teren și au un contract de prestări servicii cu autoritatea silvică, instituție care va face exploatarea masei lemnoase.
În ceea ce privește parcurile naturale, ministrul Deneș a precizat: „Prin măsurile de management și ocrotire a pădurilor care se aplică în prezent de structurile silvice de administrare și care s-au aplicat de-a lungul timpului s-a creat posibilitatea constituirii și funcționării unei serii semnificative de arii protejate în această zonă”. În acest context, ministrul Deneș a exemplificat Parcul Natural Bucegi – amplasat pe raza județelor Prahova, Brașov și Dâmbovița, “cu 21,4 mii ha de fond forestier, adică
65,9 % din suprafața totală a parcului, din care o suprafață de 6,6 mii ha este zonă de protecție strictă și de protecție integrală”.
În ceea ce privește domeniul cinegetic, ministrul a făcut apel la cei prezenți să susțină amendamentele aduse la Legea Vânătorii. Unul dintre aceste amendamente prevede că în cazul în care administratorul fondului cinegetic și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, iar proprietarul terenului agricol a recoltat cultura până la data de 15 decembrie a anului în curs, eventualele pagube produse de animalele salbatice vor fi suportate de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate.
O altă prevedere care privește Legea Vânătorii, menționată de către Ioan Deneș, a fost aceea că, “ în cazul atacurilor soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice să se acorde victimei despăgubiri care să acopere cheltuielile de spitalizare/ înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada de incapacitate temporară de muncă, precum și daune morale”.