Simona Halep și Darren Cahill au întrerupt colaborarea, iar liderul mondial este în căutarea unui antrenor. Aflat în acest moment în funcția de căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu este de părere că liderul mondial are nevoie de un antrenor. „Nu se poate la nivelul ăsta fără antrenor, îmi ofer serviciile să o ajut cât timp se antrenează în țară”, a precizat Sergărceanu. „Nu am apucat să vorbesc cu Simona la telefon, doar ne-am «esemeseuit»», înainte să plece în concediu. Sunt și eu curios să aflu de la ea dacă știa din timp că Darren Cahill va pleca. E final de sezon și nu știu dacă Simona are un plan B”, a declarat Florin Segărceanu, pentru Libertatea. „Nu se poate fără antrenor, la nivelul ăsta. E o viață dificilă în circuit, cu multe provocări. Plus că într-o anumită perioadă nu merge o anumită lovitură, trebuie exersate anumite aspecte. Își poate angaja un antrenor temporar. Îmi ofer serviciile să o ajut cât timp se antrenează în țară, dar n-aș putea să o însoțesc în turnee”, a completat Segărceanu.