Giorgiana Radu
Noiembrie, lună care începe calendaristic în aceeași zi a săptămânii, în fiecare an, rămâne, pentru mine, un permanent alt început, o poveste care se scrie zi de zi, de 11 ani încoace. Brumar, cel care amorţește toamna, îmbrâncind-o spre anotimpul alb, m-a binecuvântat cu cele mai puternice trăiri. Mi-a pus în braţe destinul unui om. Un dar divin, cu responsabilităţi pe măsură. Bucuria, fericirea și îngrijorările au căpătat altfel de simţiri din ziua de marţi, 13 noiembrie, ora 13:05, 2007. Omuleţul de patru kilograme avea să-mi schimbe total percepţia asupra vieţii.
Copiii vin, nu întotdeauna, programaţi. Uneori, ei ne sunt trimiși ca o misiune, pe care o deslușim treptat, cu fiecare an ce trece, ce se adună în experienţe diverse, din care învăţăm să fim părinţi și, din nou, copii. Oricât de mult ne-am pregăti pentru această etapă, vor exista destule momente în care neputinţa, nepriceperea, temerea se strecoară prin ungherele slăbiciunilor noastre, dovedind fragilitatea adulţilor în faţa pericolului ce pândește, zi de zi, siguranţa copiilor.
Trăim, astăzi, într-o incertitudine alarmantă. Frica părinţilor pare că n-a atins niciodată astfel de cote. Drogurile au devenit obișnuite în licee, unde profesorii se fac că nu știu, nu văd, nu aud. Anturajul greșit este un ”must have”, altfel copilul e batjocorit, umilit și marginalizat. Bunul gust și bunul simţ nu se mai poartă demult, deci nu sunt ”cool”, iar copilul trebuie neapărat să fie arogant, pentru a nu fi etichetat de modă veche, ceea ce nu se cade în generaţia actuală autointitulată „generaţia Z”. Gadgeturile – care ne înlesnesc existenţa din multe puncte de vedere – au devenit un imens pericol pentru copii și tineri. Utilizate în exces, îi îndepărtează pe aceștia de ceea ce înseamnă cu adevărat comunicare și socializare. Noua tehnologie produce tulburări grave de comportament, ne avertizează specialiștii. Lectura a devenit și ea desuetă, situându-se pe locul ultim sau inexistent între preocupări. Și câte nu ar mai fi de înșirat în lunga listă cu temeri ale părinţilor!
Opresc însă timpul la clipa de azi, când bucuria răsună în toată casa, pe 13 voci, cu note diferite la auz, dar unite toate de aceeași inocenţă și de convingerea că viaţa poartă întotdeauna culoarea roz. Cenușiul gândurilor îl ascund în unghere inaccesibile copilăriei, cu speranţa ca ei, cei care vor deveni adulţii de mâine, să ţină piept primejdiilor care-i pândesc la fiecare colţ.
Astăzi, ca fiecare noiembrie al zilelor mele, poartă amprenta ta, Luciana, copil care ne aduci, nouă, părinţilor, de nenumărate ori, surpriza ! Amprentă ce va dăinui, dincolo de orizonturi, binecuvântare neașteptată și dar, cred eu fără modestie, meritat.
