Filmul „Toni Erdmann”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, va rula, în avanpremieră națională, la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul de la Sfântul Gheorghe, ce se va deschide pe 8 august. Proiecția va avea loc miercuri, 10 august, de la ora 23,00. „Toni Erdmann” (coproducție Germania-Austria-România), de Maren Ade, este unul dintre cele trei lungmetraje finaliste care au intrat în cursa pentru Lux Film Prize. Producțiile vor fi proiectate în cadrul Lux Film Days, în perioada octombrie — decembrie 2016, în toate cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene. Pelicula a fost recompensată cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiția oficială a celei de-a 69 ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, fiind una dintre favoritele criticilor la trofeul Palme d’Or.
„Toni Erdmann” spune povestea lui Winfried, care o vede rar pe fiica lui, Ines, cea care este prinsă cu jobul ei. Profesorul de muzică, rămas brusc fără elevi, se hotărăște să-i facă o vizită-surpriză. Decizia este problematică, fiindcă Ines, o femeie de carieră serioasă, lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în București. Schimbarea geografică nu-i ajută pe cei doi să se înțeleagă mai bine. Lui Winfried, mereu pus pe glume, îi place să-și enerveze fiica cu farse răsuflate. Micile lui înțepături la adresa vieții ei marcate de rutină, ședințe lungi, baruri de hotel și rapoarte de performanță, sunt și mai rele. Tatăl și fiica ajung într-un impas, iar Winfried acceptă să se întoarcă acasă, în Germania. Aici își face intrarea epatantul „Toni Erdmann”, alter-ego-ul cu vorbă dulce al lui Winfried. Filmat aproape integral în România în vara anului 2014, „Toni Erdmann” este coprodus de Ada Solomon prin Hi Film Productions.
Filmul va rula din 21 octombrie în cinematografele din România, lungmetrajul fiind distribuit de microFILM. Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul se va desfășura între 8 și 14 august 2016, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, în Complexul Green Village și Dolphin Camping. Conform tradiției, accesul la toate evenimentele și proiecțiile festivalului este gratuit.