Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, prima parte despre organizarea „sportului rege” în judeţul Prahova.
După decizia Federaţiei Române de Fotbal, în conformitate cu ultimele prevederi F.I.F.A., de la 25 august 1968 echipele au avut dreptul ca în meciurile de campionat şi cupă disputate la nivel republican să poată schimba, în tot timpul celor 90 de minute, doi jucători, indiferent de postul pe care-l ocupau în formaţie. Până atunci se puteau schimba tot doi jucători, dar numai unul era de câmp, celălalt fiind în mod obligatoriu portar. Această decizie s-a pus în aplicare din ediţia respectivă şi la nivelul campionatelor judeţene şi teritoriale, pe foile de arbitraj trecându-se 15 jucători în loc de 14, ca până atunci. O altă decizie a Comisiei Judeţene de Fotbal a fost impusă, în foile de arbitraj echipele având obligativitatea înscrierii unui număr minim de cinci jucători cu vârsta sub 24 de ani, dintre care cel puţin doi să fie tot timpul în teren.
Din judeţul Prahova pentru această ediţie de campionat (1969/70), la Federaţia Română de Fotbal au fost afiliate un număr de 90 de grupări. Dintre acestea, opt formaţii au participat la campionatele republicane şi 82 s-au întrecut în competiţiile organizate de Comisia Judeţeană de Fotbal, care au fost dispuse, astfel:
16 în Campionatul Judeţean Prahova, 21 în Campionatul Municipal Ploieşti (care a avut două categorii valorice), 12 în Campionatul Local Ploieşti, 13 în Campionatul sătesc – centrul Vălenii de Munte (care a fost compus din două serii), 11 echipe s-au întrecut în Campionatul sătesc – centrul Câmpina şi alte nouă echipe au participat la Campionatul sătesc – centrul Mizil. Secretarul Comisiei Judeţene de Fotbal era Ioan D. Chelaru. Cele opt echipe care au participat la campionatele republicane au fost: Petrolul Ploieşti (locul 13) în divizia A, Poiana Câmpina (locul 11) în seria I a diviziei B, Metalul Plopeni (locul 1) şi Petrolistul Boldeşti (locul 7) în seria II-a, IRA Câmpina (locul 4), Carpaţi Sinaia (locul 5), Caraimanul Buşteni (locul 7) şi Prahova Ploieşti (locul 9) în seria IV-a a diviziei C. Metalul Plopeni a folosit în această ediţie de campionat lotul de jucători: Constantin Şerban şi Stelian Homan; Tudor Mosor, Valeriu Giba, Constantin Jinga, Gheorghe Prunoiu, Ion Bogaciu, Virgil Dridea, Nicolae Florea, Gheorghe Petre, Constantin Panait, Ion Plăiaşu, Eugen Bulea, Corneliu Cristea, Gheorghe Giurgiuveanu, Marcel Urlăţeanu, Tudor Manolache, Mihai Negoiţă, Mitu Păun şi Nicolae Vîlsan. Antrenori: Gheorghe Bărbulescu şi Ferdinand Pzepolski (tur), Gheorghe Bărbulescu şi Virgil Dridea II (retur). Metalul Plopeni, din postura de câştigătoare de serie, a susţinut un nou baraj pentru promovare în divizia B. La 4 iulie 1970 a întâlnit, la Braşov, formaţia Autobuzul Bucureşti, cu care a terminat la egalitate (1-1), autorul golului fiind Virgil Dridea (din penalty). În etapa doua a întâlnit, la 8 iulie 1970, echipa Şantierului Naval Olteniţa, în faţa căreia a pierdut cu 1-0. În ultima etapă, care a avut loc la 11 iulie 1970, plopenarii au întâlnit pe CFR Paşcani, în faţa căreia au pierdut cu 4-3, golurile au fost marcate de Mihai Negoiţă (2) şi Gheorghe Petre.
Clasament final: baraj Divizia B – 1970
1. Şantierul Naval Olteniţa 3 2 1 0 5-1 5
2. CFR Paşcani 3 2 1 0 8-5 5
3. Metalul Plopeni 3 0 1 2 4-6 1
4. Autobuzul Bucureşti 3 0 1 2 2-7 1
Au promovat în Divizia B primele două clasate: Şantierul Naval Olteniţa şi CFR Paşcani.