V. S.

Doar cinci atelaje hipo și un căruț au fost confiscate de polițiștii locali ploieșteni în intervalul care a trecut de la aplicarea, începând cu 1 noiembrie, a hotărârii de Consiliu Local prin care s-a aprobat interzicerea tranzitării străzilor din Ploiești cu căruțe sau cu cărucioare trase cu mâna.
Potrivit reprezentanților Poliției Locale Ploiești, de la intrarea în vigoare a hotărârii respective au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.750 de lei, fiind confiscate cinci atelaje hipo și un căruț.
Conform hotărârii, proprietarul unei căruțe care intră cu atelajul în Ploiești este amendat contravențional cu sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei și i se confiscă și “vehiculul”, acesta urmând să îi fie restituit doar după ce face dovada achitării amenzii. Mai mult decât atât, dacă vehiculul transportă deșeuri de orice natură, amenda crește la sume cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei, restituirea atelajului făcându-se în aceleași condiții.
Dacă proprietarul atelajului refuză să plece cu calul de la locul faptei, animalul de tracțiune va fi ridicat și transportat la Parcul Bucov, într-o locație special amenajată și, dacă în termen de 10 zile, calul nu este revendicat, se consideră abandonat și reprezentanții parcului îl pot păstra sau îl pot valorifica.