Petroliştii pregătesc meciul de vineri cu Ripensia Timişoara (ora 18.00, „Ilie Oană”), de la care aşteaptă cel de-al patrulea succes consecutiv. „Lupii” s-au antrenat, în această săptămână, la Brazi, însă în efectiv redus, în condiţiile în care în lotul lui Octavian Grigore există mai multe indisponibilităţi, cauzate de probleme medicale.
Astfel, confruntându-se cu o accidentare la genunchi, „căpitanul” Laurenţiu Marinescu a avut nevoie de încă o săptămână de pauză şi va lipsi şi de la meciul cu Ripensia, în vreme ce fundaşul central Lucian Cazan a acuzat o leziune musculară, în timpul jocului de la Brăila, devenind, astfel, indisponibil pentru următoarea întâlnire. Va lipsi, în continuare, şi Sebastian Ghinga, cel care va începe, din aceste zile, un program de pregătire separat, pentru a-şi reintra în ritm după cele trei săptămâni de pauză, iar unele probleme acuză şi olandezul Jeroel Lumu, care însă ar putea fi apt pentru meciul de mâine, un verdict în privinţa sa urmând să se ia odată cu antrenamentul de astăzi şi intrarea echipei în obişnuitul cantonament centralizat.
A revenit la antrenamente Toto Tamuz, atacantul “lupilor” având şi el câteva săptămâni în care nu a fost “apt” pentru a face parte din lot.