Specialiştii au descoperit, printr-un nou studiu, că oamenii bogaţi nu trăiesc mai mult decât cei săraci. Economiştii iau în considerare mobilitatea veniturilor pentru a calcula speranţa de viaţă, potrivit sciencedaily.com, preluat de MedLive.ro.
Noile rezultate ale cercetării publicate în ”Proceedings of the National Academy of Sciences” contestă ipotezele anterioare conform cărora există diferenţe uriaşe în ceea ce priveşte speranţa de viaţă între oamenii bogaţi şi cei săraci. În realitate, oamenii nu rămân bogaţi sau săraci pe parcursul întregii vieţi. Trei economişti de la Universitatea Copenhaga au descoperit o nouă modalitate de a lua în considerare această mobilitate între clasele de venit, oferind o modalitate mai realistă de a calcula speranţa de viaţă a oamenilor care provin din straturi sociale diferite. Rezultatele lor demonstrează că diferenţa dintre durata vieţii a unei persoane bogate şi a unei persoane sărace nu este atât de mare. În anul 2016, un studiu condus de specialiştii de la Harvard a arătat că persoanele cu venituri mari din Statele Unite ale Americii pot să trăiască cu până la 6,5 ani mai mult decât cei cu venituri mici. Metoda respectivă presupune că săracii rămân săraci, iar bogaţii rămân bogaţi pentru tot restul vieţii. În realitate, în decurs de 10 ani, jumătate dintre oamenii săraci ajung să aibă venituri mai bune, iar jumătate dintre cei bogaţi ajung să aibă venituri mai mici. Mortalitatea celor care se mută într-o clasă de venit diferită este semnificativ diferită de cea a oamenilor care rămân constant în aceeaşi clasă. Autorii studiului actual şi-au demonstrat abordarea prin calcularea speranţei de viaţă la vârsta de 40 de ani, în Danemarca, pe baza datelor oficiale privind venitul şi mortalitatea populaţiei, între anii 1983-2013. Speranţa de viaţă a unui bărbat de 40 de ani, cu un venit superior, este de 77,6 ani, comparativ cu 75,2 în cazul unui bărbat cu venituri foarte mici. Diferenţa dintre femeile care provin din clase sociale diferite a fost de 2,2 ani. Când nu au ţinut cont de mobilitatea veniturilor, diferenţele au fost de două ori mai mari, în jur de 5 ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
”Rezultatele noastre demonstrează că inegalitatea speranţei de viaţă este exagerată când nu se ia în considerare mobilitatea veniturilor. De asemenea, prin măsurarea greşită a acestui tip de inegalitate tragem concluzii eronate în privinţa costurilor şi beneficiilor programelor de sănătate publică”, spune profesorul Thustrup Kreiner.
Chiar dacă inegalitatea în ceea ce priveşte speranţa de viaţă se dovedeşte a fi doar jumătate din cât a fost iniţial anticipată, datele arată că diferenţele dintre bogaţi şi săraci au crescut constant în ultimii 30 de ani.