Floyd Mayweather anunţă o revenire spectaculoasă. Intră din nou în ring, pe 31 decembrie 2018. Americanul, care s-a retras de trei ori din activitate, a semnat un contract cu promoţia din Japonia RIZIN, pentru a lupta cu superstarul japonez din kickbox şi MMA, Tenshin Nasukawa.
„Pot să concurez pe regulament de lupte, puţin, şi pot să o fac pe reguli de box mult mai mult. Vom vedea. Pot să fac orice, dacă îmi fixez mintea să o facă. Despre categorie şi regulament, vom mai discuta. Oferim oamenilor ceva ce nu au mai văzut” , a spus Mayweather, în vârstă de 41 de ani.
„Chiar şi eu sunt puţin surprins. Nimeni nu l-a învins pe adversarul meu în trecut şi aş vrea să fiu eu cel care face istorie. Pumnul meu poate schimba istoria. Nu vreau neapărat anumite reguli, cu sau fără lovituri de picior. Adversarul meu pare mai înalt decât este, dar cred că îl pot lovi”, a precizat următorul adversar al lui Mayweather, Tenshin Nasukawa.
Ultimul meci al lui Mayweather a fost în august 2017, când l-a învins prin KO tehnic în runda a zecea pe starul din artele marţiale mixte, Conor McGregor, confruntare disputată pe regulament de box. Astfel, Mayweather a ajuns la 50 de victorii din tot atâtea meciuri în boxul profesionist.
Tenshin Nasukawa are doar 20 de ani, însă este deja considerat cel mai talentat kickboxer din Japonia, având 27 de victorii, dintre care 21 obţinute prin knock out şi nicio înfrângere. Pe regulament de MMA, el are 4 victorii din tot atâtea meciuri. Specialiştii îl consideră un adevărat fenomen şi cel mai talentat luptător pe care l-a avut vreodată Japonia în istoria sa, indiferent că e vorba despre kickbox sau artele marţiale mixte.