Nicoleta Dumitrescu
Cu vreo douăzeci de ani în urmă, în perioada campaniilor electorale, unii dintre candidaţi încercau să-şi pună la grea încercare, credeau ei, contracandidaţii, adresându-le, cu un aer de superioritate, întrebarea „Ce aţi făcut în ultimii cinci ani?” Iar cei chestionaţi treceau în revistă evenimentele care considerau ei că ar putea să le pice mai bine, ca să iasă în evidenţă, ocolind, şmechereşte, perioadele mai puţin bune sau care să nu le fie favorabile.
Încet-încet, această întrebare nu a mai suscitat interes, fiind considerată, probabil, desuetă.
Numai că, recent, fără să fie campanie electorală, tot mai des s-a pus întrebarea „Ce s-a făcut în ultimii trei ani?” De ce trei ani ? Pentru că atâţi ani au trecut de la evenimentul care a marcat, pe viaţă, zeci de familii, după incediul care a avut loc în Clubul Colectiv. Marţi, 30 octombrie, s-au împlinit trei ani de la tragedia din clubul bucureştean, în urma incendiului murind, la faţa locului, 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Ulterior, la un an şi nouă luni după incendiu, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul tragicului eveniment la 65 de victime.
Marţi seară, în amintirea celor cărora incendiul de la Colectiv le-a frânt firul vieţii într-un mod atât de nemilos, a fost organizat un marş al tăcerii impresionant. Printre participanţi au fost atât supravieţuitorii tragicului incident, cât şi părinţii şi rudele celor care şi-au găsit sfîrşitul în incendiul produs în clubul Colectiv. Purtând încă vie amintirea victimelor din Colectiv, în marşul tăcerii de marţi seara, pe cei prezenţi i-a unit, mai mult decât oricând, pe lângă durerea pierderii celor dragi, şi o altă durere. Durerea că, la trei ani de la incendiul din Colectiv, lucrurile nu s-au schimbat. „Aproape nimic!” este răspunsul la întrebarea dacă, în general în România, nu doar într-un anumit domeniu, s-a schimbat ceva de la tragicul eveniment.
Iar răspunsul „Aproape nimic!” este şi mai dureros cu cât nici măcar în domeniul sănătăţii nu s-a schimbat ceva, în contextul în care, la trei ani de la incendiul din Colectiv, nu există dotările necesare nici măcar pentru un singur pat pe care să fie tratat un „mare ars”, aşa cum se numeşte, în termeni medicali, o persoană care a suferit mari arsuri pe tot corpul. Iar faptul că după trei ani de la producerea evenimentului nu e nimic clar în legătură cu cauzele producerii incendiului şi cine poartă vina este încă o dovadă a faptului că nici măcar atunci când e vorba despre vieţi omeneşti în România lucrurile nu se mişcă mai repede.
Imediat după incidentul de acum trei ani, a fost ca un fel de vâlvătaie opinia că lucrurile, în anumite domenii, trebuie să se schimbe, de la rădăcină. După care, uşor, uşor, aşa cum un foc se stinge dacă nu este întreţinut cu lemne, aşa a fost şi cu unele modificări pentru care, ulterior, s-au găsit tot felul de scuze ca să nu mai fie realizate punct cu punct. Iar asta este încă o dovadă că lucrurile se pot schimba, într-o anumită măsură, numai dacă la mijloc există un anumit interes!
Iar în România e tot mai clar că interesul poartă fesul, atât timp cât nicio reformă, din niciun domeniu, nu a fost dusă la bun sfârşit, asta în ciuda trâmbiţatelor modificări peste modificări care, chipurile, vor face să le fie românilor mai bine!
