F. T.

În perioada 19 – 26 octombrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.
În acest context, polițiștii feroviari au efectuat controale în 396 de stații de cale ferată şi au patrulat în 402 trenuri de călători, aici fiind incluse și garniturile feroviare și gările de pe Valea Prahovei și porțiunea de drum care străbate Prahova, pe firul București – Moldova. Pe parcursul acțiunilor, au fost identificate 14 persoane urmărite la nivel național sau internațional, care au fost predate unităților competente, 12 minori lipsiți de supraveghere, care au fost predați familiilor sau au fost internați în centre de plasament și șase persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unitățile spitalicești competente.
De asemenea, polițiștii au depistat două persoane bănuite de deținere și consum de droguri, față de care s-au luat măsurile legale, acestea fiind predate structurilor competente.
În total, au fost întocmite 86 de dosare penale – 17 în gările de pe Valea Prahovei – în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, distrugere, falsuri și uz de fals etc. De asemenea, 60 de persoane au fost depistate în flagrant delict (șase în Prahova), șapte au fost reținute pentru 24 de ore, față de două dispunându-se măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de alte trei s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Pentru neregulile depistate, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei.