
Sute de oameni au semnat în Cartea de condoleanţe
Ana Maxim
În perioada 8-14 august, Muzeul Național Peleș din Sinaia va avea un program special, în contextul în care o parte din funeraliile organizate pentru Regina Ana vor debuta la fosta reședință regală de pe Valea Prahovei.
Astfel, Castelul Peleș va fi închis pentru public începând de luni, 8 august și până joi, 11 august, inclusiv, iar în perioada 12-14 august va putea fi vizitat între orele 9:15 – 16:15 (ultima intrare), potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții muzeului. Un concert care era programat, pe 6 august, la Peleș, a fost anulat, la fel și vizitele programate pentru perioada 9-11 august, având în vedere că săptămâna viitoare sunt așteptate sute de oficialități din țară și din străinătate pentru a aduce un ultim omagiu Alteței Sale. Și Castelul Pelișor va fi închis, de pe 8 august până pe 10 august, iar în perioada 11-14 august acesta va putea fi vizitat între orele 9:15 – 16:15 (ultima intrare).
După cum v-am mai informat, pe 9 august, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Din data de 9 august, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al castelului, acolo unde a fost depus și trupul neînsuflețit al Reginei Maria, în anul 1938. În acest răstimp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Publicul nu va avea acces în Holul de Onoare pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia, dar nici în curtea castelului.
Drapelul de pe vârful unuia dintre turnurile edificiului a fost coborât în bernă, iar cărți de condoleanțe au fost deschise atât la Castelul Peleș, cât și la Palatul Regal (din Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta din București, acestea urmând a fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului Reginei. La Castelul Peleș, Cartea de condoleanțe trimisă de Casa Regală se află la parter, în vestibul, în stânga scării care duce către Holul de Onoare, alături de aceasta fiind așezată o fotografie a Reginei Ana și un buchet de crini albi. Impresionați de vestea trecerii în eternitate a Reginei, sute de turiști români, dar și turiști străini au semnat deja în Cartea de Onoare și au adus flori și candele aprinse pe care le-au lăsat lângă fântâna arteziană din curtea castelului.














