Cum se simte copilul când îşi pierde primul dinte de lapte? Speriat, ruşinat, fericit, mândru? Specialiştii au descoperit, printr-un nou studiu, că sentimentele copiilor sunt predominant pozitive. De asemenea, aceştia au observat că vizitele anterioare la dentist, atât ale copilului, cât şi ale părinţilor, pe lângă nivelul de educaţie, influenţează modul în care copilul experimentează pierderea primului dinte, potrivit sciencedaily.com, preluat de Medlive.ro.
Dinţii de lapte reprezintă primul set de dinţi care se dezvolta la copii. Aceştia cad la un moment dat şi sunt înlocuiţi de alţii permanenţi. Majoritatea copiilor îşi pierd primul dinte de lapte în jurul vârstei de şase ani. Dintele se desprinde singur şi cade, iar în locul respectiv rămâne un gol, unde va creşte dintele permanent. Acest proces este printre primele schimbări biologice ale propriului corp pe care copiii le conştientizează. Emoţiile care însoţesc această pierdere variază de la bucuria de a creşte, de a face parte dintre ”adulţi”, până la teama faţă de pierderea unei părţi a corpului.
O echipă formată din specialişti dentari şi psihologi de la Universitatea din Zurich a examinat sentimentele pe care le simt copiii când îşi pierd primul dinte şi a determinat factorii care influenţează acest proces. De asemenea, în studiu au fost incluşi şi părinţii. Din miile de răspunsuri primite pentru studiu, 80% dintre părinţi au raportat reacţii pozitive, în timp ce doar 20% au raportat emoţii negative. ”Faptul că patru din cinci copii priveşte pierderea unui dinte de lapte drept ceva pozitiv este un lucru liniştitor atât pentru părinţi, cât şi pentru stomatologi”, spune Raphael Patcas, autorul studiului. Specialiştii au descoperit că vizitele anterioare la stomatolog au jucat un rol important în sentimentele copiilor. Copiii ale căror vizite anterioare au fost asociate cu sentimente precum ruşinea sau vina au avut o experienţă neplăcută când au pierdut primul dinte de lapte. Surprinzător, când vizitele anterioare au fost asociate cu un accident, deci cu o întâmplare neaşteptată şi dureroasă, pierderea primului dinte de lapte a fost asociată cu emoţii pozitive.
O posibilă explicaţie este faptul că dinţii de lapte se slăbesc treptat înainte de a cădea, proces încet şi previzibil, comparativ cu un accident. Acest lucru este susţinut şi de faptul că, cu cât durează mai mult până un dinte cade, cu atât sentimentele sunt mai pozitive. Perioadă mai lungă se traduce printr-un timp de aşteptare şi de pregătire mai mare, astfel că eliberarea şi mândria vor fi mai accentuate când, în sfârşit, dintele cade.
Oamenii de ştiinţă au constatat că factorii sociodemografici au legătură cu sentimentele copilului. De exemplu, există o posibilitate mai mare ca copilul să simtă emoţii pozitive, cum ar fi fericirea şi mândria, dacă părinţii au un nivel de educaţie mai ridicat şi dacă provin din ţări non-occidentale. De asemenea, şi diferenţele culturate ar putea influenţa, cum ar fi stilul de învăţământ, normele pe care părinţii le transmit copiilor şi ritualurile de tranziţie care însoţesc pierderea primului dinte. ”Constatările noastre sugerează că copiii procesează experienţele anterioare care au legătură cu dinţii şi încearcă să le integreze în dezvoltarea lor emoţională. Acest lucru este important atât pentru părinţi, cât şi pentru stomatologi”, concluzionează Moritz Daum, psiholog.