Polițiștii din cadrul Secției Rurale nr. 3 Blejoi au organizat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale privind paza persoanelor, a bunurilor și a valorilor la societățile comerciale de pe raza de competență precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Astfel, au fost verificate societăți comerciale, controlate 32 de autovehicule și aplicate zece sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.400 lei.