* De foarte multe ori alergia şi răceala se confundă. Chiar dacă suntem în plină vară, asta nu înseamnă că nu putem răci! Ca la orice răceală, boala debutează cu secreţii nazale sau tuse. Din păcate, însă, există multe persoane care pot confunda o răceală banală, cu o alergie păcătoasă, tocmai prin faptul că are simptome asemănătoare cu simpla răceală! În primul rând, în cazul răcelilor cât şi în cazul alergiilor, reacţiile sunt de curgere a nasului şi ochi înlăcrimaţi. Dacă răceala trece de la sine în aproximativ o săptămână, pentru a scăpa de alergie trebuie să se îndepărteze factorul care duce la această reacţie, scrie DoctorulZilei.ro.

* Greaţa poate fi provocată de un aliment care nu ţi-a priit sau de răul de mişcare de care mulţi dintre noi suferă. Nu lăsaţi acest simptom neplăcut să vă strice vacanţa! Ghimbirul nu ar trebui să vă lipsească atunci când plecaţi la drum. Este un remediu imbatabil împotriva stărilor de greaţă. Se poate consuma ca atare, dacă vă place gustul iute. Preparaţi un decoct dintr-o bucată de un cm de ghimbir proaspăt curăţat la o cană cu apă. Dacă aveţi pulbere de ghimbir, lăsaţi la infuzat o jumătate de linguriţă la o cană cu apă timp de trei minute. După ce ajunge la o temperatură bună de băut puteţi adăuga lămâie şi miere. Mai puteţi lua capsule cu extract standardizat de ghimbir sau să mâncaţi biscuiţi care conţin acest condiment, anunţă Libertatea.

* Temuta boală Alzheimer este studiată în numeroase centre de cercetare din lumea întreagă. Însă cercetătorii de la Universitatea Alabama au descoperit că există cinci semnale de alarmă care ajută la depistarea bolii
Alzheimer şi acestea au legătură cu planul financiar. Specialiştii apreciază că: atunci când o persoană uită să plătească facturile sau le plăteşte de două ori, când face greşeli simple privind banii cheltuiţi, când calculează greşit bacşişul sau nu înţelege concepte financiare elementare, acestea sunt semnale ce ajută la depistarea bolii Alzheimer. De aceea, dacă un membru în vârstă al familiei se manifestă în acest mod, rudele trebuie să ducă persoana în cauză la un consult de specialitate, informează Click.