• Între timp, Consiliul Județean Prahova va organiza licitația pentru programul existent

Violeta Stoica

Un proiect-pilot al Ministerului Educației vizează implementarea, pentru o perioadă de un an, a unui nou program național care vizează acordarea unui supliment sub formă de pachet alimentar sau de masă caldă pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat. Printre cele 22 de unități școlare din România care vor fi incluse în acest nou program se află și două din județul Prahova, respectiv Școala Gimnazială Valea Plopului, din satul Valea Plopului, comuna Posești (cu 451 de beneficiari), și Școala Gimnazială Bătrâni din comuna cu același nume (cu 234 de beneficiari). Potrivit acestui proiect, elevii și preșcolarii din școlile-pilot vor beneficia de un pachet alimentar sau de o masă caldă pe zi în perioada activității didactice, în limita unei valori zilnice de 7 lei pentru fiecare copil, în această sumă intrând prețul produselor, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare ale acestora.
Pentru aplicarea prevederilor ordonanței, vor fi acordate sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale, putând fi însă suplimentate din veniturile proprii. Procedurile de achiziție vor fi organizate de fiecare autoritate locală în parte, însă, în cazul în care administrațiile locale dispun de mijloacele necesare preparării și distribuirii pachetelor alimentare/mesei calde, acestea vor putea să utilizeze fondurile alocate de la guvern pentru aceste scopuri.
Până la punerea în aplicare a acestor prevederi, însă, Consiliul Județean Prahova a lansat, la sfârșitul lunii iulie, procedura de achiziție pentru programul actual – Cornul și laptele. Potrivit datelor publicate în SEAP, pentru anul școlar 2016-2017, vor putea fi furnizate produse lactate și de panificație prevăzute în caietul de sarcini, adică lapte UHT și derivate din lapte – iaurt simplu, lapte bătut, sana sau kefir, precum și cornuri sau batoane și produse derivate cum ar fi covrigi simpli sau biscuiți uscați.
Consiliul Județean Prahova are stabilite în documentația de atribuire și cifrele aferente încheierii contractului de furnizare a pachetelor pentru preșcolari și elevi: pentru 74.159 de elevi și preșcolari; 180 zile școlare estimate; 13.348.620 de pachete estimate în anul şcolar 2016-2017, la o valoare unitară estimată de 1,07 lei fără TVA.
Având în vedere aceste cifre, valoarea totală estimată a contractului de furnizare a pachetelor din programul guvernamental pentru anul școlar 2016/2017 a fost calculată la 14.283.023,40 de lei fără TVA.