Sfântul Mare Mucenic Areta a fost eparhul cetăţii Nagran din sudul Arabiei în timpul împăratului Iustin (sec. V). A dobândit moarte mucenicească, în anul 523, împreună cu alţi patru mii de creştini, preoţi, monahi, monahii, bărbaţi, femei şi copii, când păgânul Dunan a pornit război împotriva acestei cetăţi. Sinaxarul aminteşte faptul că deşi Areta era atât de înaintat în vârstă încât nici nu putea umbla, acesta a întărit prin cuvânt pe cetăţenii cetăţii în credinţă în Hristos.