Nicoleta Dumitrescu

 

Dacă mai era nevoie de o confirmare a faptului că guvernanţii s-au grăbit atunci când au dat mână liberă legislativelor locale în decizia de dublare a lefurilor celor din administraţie, dar şi în majorarea remuneraţiilor anumitor categorii de bugetari, aceasta a venit la sfârşitul săptămânii trecute. Este vorba despre “Varianta de lucru” a îngheţării salariilor din 2019, care se regăseşte într-un document trimis de către ministrul Finanţelor Comisiei Europene. Acest document a fost descoperit de către liberali cărora, aflaţi într-un con destul de umbros al opoziţiei, le-a picat mai mult decât o mănuşă scenariul introducerii de către PSD, de anul viitor, a măsurilor de austeritate.

Cert este că, în ciuda faptului că politicienii puterii neagă, care mai de care, varianta de lucru a austerităţii, invocând mai ales faptul că economia românească aproape că duduie, fiind într-o perioadă de creştere puternică, totuşi ceva scârţâie. Că este aşa şi nu altfel, răspunsul a venit de la ministrul Muncii, care s-a grăbit să anunţe că salariul minim va creşte de la începutul lunii viitoare, în contextul în care varianta aceasta era luată în calcul abia din prima zi a anului viitor.
De ce atâta grabă a ministrului Olguţa Vasilescu? De ce acest anunţ a fost făcut tocmai când s-a descoperit transmiterea documentului la Comisia Europeană? Tocmai ca să mai fie temperat impactul produs de aflarea existenţei respectivului scenariu. Iar dincolo de toate, această variantă de lucru are la bază o strategie. Care ? Ca să nu fie ştirbită cea mai importantă dintre promisiuni – majorarea lefurilor în sistemul bugetar – se bate în continuare monedă pe acest slogan. Numai că, având în vedere că la orizont sunt alegerile, este nevoie, mai mult decât oricând, şi de precauţie. Aşa că, invocându-se constrângerile din partea oficialilor europeni, guvernanţii au avansat, de pe acum, posibilitatea îngheţării salariilor. În ce măsură această varintă de lucru va fi aplicată sau nu, cu siguranţă se va vedea de la anul. Însă, dacă este să dăm timpul în urmă, o altă îngheţare de salarii la bugetari, ba chiar reducerea lor cu 25%, a avut loc tot după ce alţi politicieni care se aflau atunci la guvernare se lăudau, exact ca acum, că economia ţării este pe plus.
Oricum, în condiţiile în care instabilitatea bântuite, precum fantomele, pe deasupra tuturor domeniilor din România, e greu de înţeles de ce politicienii, mai ales cei aflaţi la putere, tot insistă cu această creştere economică. Iar această creştere economică este şi mai greu acceptată atât de foarte mulţi dintre români – care simt creşterea mai degrabă la raft, atunci când fac cumpărături, cât mai ales de către majoritatea primarilor din ţară, care văd cum o treime din bugetul local – dacă nu şi mai mult – se duce pe plata salariilor funcţionarilor.
Mai mult, nu trebuie să fii prea mare specialist în cifre ca să-ţi dai seama că această creştere repetată a salariilor, fără să fie asigurate în primul rând investiţiile, nu poate dura la nesfârşit. Gândirea pur electorală, bazată pe creşteri salariale fără niciun fundament stabil, nu poate duce la nimic bun, iar de acest lucru se pare că au uitat chiar şi cei care aveau statut de politicieni şi în iunie 2010, când bugetarii s-au revoltat, în faţa Parlamentului, când se adopta hotărârea de reducere cu 25 % a salariilor celor care lucrează la stat. Oricum, mai mult ca sigur, nu este exclus ca şi alte variante de lucru să fie clocite, având în vedere că formaţiunile politice fierb, tocmai din cauza faptului că, mai mult decât oricând, în România planează instabilitatea.