Ieri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va stabili împreună cu premierul Viorica Dăncilă data Comitetului Executiv Naţional al partidului, precizând că şansele ca actuala componenţă a Executivului să rămână neschimbată sunt zero, potrivit Agerpres.
Liviu Dragnea a fost întrebat de jurnalişti, la Parlament, dacă este finalizată evaluarea membrilor Guvernului şi când va avea loc CExN.
„Când se întoarce doamna prim-ministru din aceste vizite oficiale, împreună cu dumneaei stabilim data Comitetului Executiv”, a răspuns Dragnea.
Întrebat dacă există posibilitatea ca niciun ministru din Cabinetul Dăncilă să nu fie remaniat, el a răspuns: „Zero”.