N.D.
Un eveniment religios deosebit, plin de încărcătură emoţională, a avut loc, recent, la Buşteni, într-unul dintre cartierele oraşului. Este vorba despre binecuvântarea noului aşezământ pastoral aparţinând Parohiei din Poiana Ţapului, de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Pentru cei care au participat la acest eveniment, sfinţirea capelei bisericii din Poiana Ţapului a fost cu atât mai importantă cu cât s-a desfăşurat chiar pe data de 14 octombrie, când a fost prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, o adevărată emblemă a creştinismului, la eveniment au fost prezenţi senatorul de Prahova Emanoil Savin, Irinel Ghiță – primarul orașului Bușteni, Nae Savel – viceprimarul orașului Bușteni, precum și numeroşi reprezentanți ai autorităţilor locale din Buşteni.
După Sfânta Liturghie, un moment aparte l-a constituit înmânarea de ordine şi diplome omagiale cu medalie, de către Episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, unor oficiali de pe plan local care şi-au adus contribuţia la refacerea şi renovarea bisericii, a capelei, a cancelariei a lumânărarului situate în incina bisericii. Lăcaşul de cult cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Poiana Țapului a fost construit în anul 1936, prin donații strânse de la credincioși. Banii și materialele necesare zidirii bisericii s-au adunat între anii 1922-1936, cu menţiunea că pe locul actualei biserici a existat şi un cimitir. Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în ziua de 29 mai 1932, lăcaşul de cult fiind sfințit în ziua de 13 decembrie 1936 de către arhiereul-vicar al Mitropoliei
Ungrovlahiei, Irineu Târgovișteanu.