Luiza Radulescu Pintilie
Nu mai încape îndoială că viaţa e o luptă. Însă văzută la televizor, de dimineaţa până seara, de luni până duminică, fie vară, toamnă, iarnă sau primăvară, ajungi să te crezi în mijlocul unui război total ! Rar de tot te ajută dacă uzezi de libertatea şi… înţelepciunea de a schimba canalul fiindcă echilibrul, normalitatea, firescul nu mai au loc nici măcar în ştirile despre vreme şi, Doamne iartă-mă, nici chiar în cele despre lucrurile sfinte! Repetate adesea obsesiv, fiecare zi e despre scandaluri, începând din Parlament pe terenurile de sport şi la ghişeele de plată, de la Cotroceni în sălile de operaţie şi la rând la supermarket, de la Palatul Victoria la primăria din Văscăuţii din Deal şi în sălile paşilor pierduţi , din ministere în şcoli şi biserici. Dar unde e linişte şi pace, că nici la cimitir nu mai e ? !
Aceeaşi zi e despre corupţi, de la noi şi de aiurea, despre drogaţi, morţi nevinovaţi în accidente şocante de circulaţie, sinucigaşi, criminali şi violatori, secete nemaivăzute de o jumătate de secol, ierni care te ameninţă chiar din clipa în care priveşti spre ecran, cutremure care vor culca la pământ sute dacă nu mii de blocuri, incendii, criză economică, scumpiri, statistici alarmante despre decese cauzate de pojar, ţânţari şi despre „otrăvuri” cumpărate pe post de icre, carne, salam, ori apă plată, imagini cutremurătoare despre războaie adevărate, foamete şi explozii devastatoare.Voci egale, agresive adesea, de te zgârie direct pe suflet, chiar dacă îţi spun că scade temperatura cu două grade, că s-a comis o crimă sau a crescut preţul la gogonele ! Aceeaşi Apocalipsă zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună… Apoi de la capăt !
Pentru diversitate, între două calupuri de publicitate- o nuntă la palatul cu turnuleţe din Strehaia, un parastas cu lăutari şi grătare în cimitir, o declaraţie siropoasă de iubire a marii şi nemaivăzutei vedete X, ridicată din rândul aspirantelor la celebritate cunoscute sub numele de „fata de la pagina 5”, ce tocmai a primit un inel cu diamant de la iubitul ei, cu maşină ultimul răcnet şi înalte studii în… Dorobanţi şi alte asemenea locuri academice! Ai ratat, ca telespectator, momentul prezentat, cu burtieră îngălbenită, mai de dimineaţă, nu trebuie să îţi faci nicio grijă, fiindcă până târziu în noapte ai alte cinci-şase şanse să vezi rochia de mii de euroi , adusă de la Paris, pentru mireasa de nici 13 ani, cravata de aur a lui ginerică, sclipiciurile în care se unduiesc pirandele şi friptanele pe care le mănâncă domniile lor mesenii, cum le spun, ceremonioase, prezentatoarele! Dacă vine în studiou vreun Dan Puric, merge şi la „per tu”, ca să fie dialogul chipurile mai apropiat ! În reluare de zece ori pe zi e dat, cât ecranul, şi inelul , în caz că n-a reţinut cineva câte diamante a primit cea încoronată drept „unica şi inegalabila iubire a vieţii” până la prima… detronare lăsată cu scandal între băieţi de bani gata ori clanuri ! Şi toate acestea, să ne înţelegem, la televiziuni de ştiri, la care te uiţi sperând să te poţi informa pe o temă sau alta, fie că vrei să ştii dacă e cazul să îţi iei mâine umbrela, ce s-a discutat în Parlament sau ce s-a mai întâmplat în oraşul, în ţara, în lumea în care trăieşti. Aşteptând actualitate, echilibru, obiectivitate, credibilitate, pe baza cărora să poţi să-ţi formezi propria părere, ori să îţi poţi verifica propria părere atunci când tu apreciezi că dincolo de ecran se află cineva pe al cărui punct de vedere merită să pui preţ. Un „ cineva” – fie el intelectual, olimpicul care s-a întors cu trei medalii de aur la gât de la o importantă competiţie internaţională sau ţăranul a cărui filosofie sănătoasă de viaţă „bate” zece cărţi motivaţionale- care nu are însă loc de miliardari de carton, politicieni agramaţi, vedete de o zi, proclamate în toată splendoarea… goliciunii lor trupeşti şi de intelect pentru a spulbera recorduri de audienţă.Căutând şi iar căutând doar-doar vei descoperi o normalitate care pare tot mai de neatins nu doar în societatea mare, în care trăim, ci şi în cea „înghesuită” pe micul ecran, care se revarsă asupra noastră, ameninţător, la cea dintâi apăsare a butonului telecomenzii.
Sigur, normalitatea e un concept care continuă să fie definit şi redefinit de teologi, filozofi, medici, psihologi, sociologi, politologi, istorici, cercetători, tocmai fiindcă e greu de explicat. Cred însă că ar fi un mare pas înainte dacă am trăi şi am vedea reflectată măcar normalitatea care, cu o definiţie generală, e considerată a fi „ceea ce este conform cu ceea ce trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, sănătos, potrivit normelor”. Nu intrăm în fineţea nuanţelor, ci ne referim la ceea ce, în ultimă instanţă, face trimitere la viaţa obişnuită şi decentă. Şi cine nu -şi doreşte exact asta: o viaţă obişnuită, firească , decentă ?! Evident, fără a ne preface că nu ştim faptul că fiecare are propria accepţiune a normalităţii şi că sunt şi excepţii. E cunoscut că păsările născute în cuşcă cred despre cele care au bucuria zborului că sunt de fapt… bolnave, normalitatea fiind pentru cele dintâi opreliştea zăbrelelor ! Sau exemplul pe care ni l-a dat Eistein: fiecare e un geniu, dar dacă vei judeca un peşte după abilitatea de a se căţăra într-un copac acesta se va crede un prost. Există chiar exemple mult mai la îndemână: în firescul în care am crescut noi, de generaţii, e normal să plângi în momentele îndoliate ale unei înmormântări, aşa cum în alte culturi moartea e privită ca un motiv de sărbătorire a trecerii în alte lumi. Nu însă despre excepţii vorbim, ci despre echilibrul, firescul, normalitatea ce au o accepţiune largă în societate şi despre care am ajuns să ne întrebăm până când şi până unde vor mai fi încălcate ?! Tânjind mereu, pentru sănătatea noastră şi a lumii căreia îi aparţinem, în care s-au înstăpânit atât de mult anormalitatea, dezechilibrul , nefirescul, ca buletinele de ştiri să se deschidă dimineaţa devreme, să continue la amiază şi să se termine seară târziu cu aceeaşi ştire, dată evident în regim de breaking news: astăzi e o zi normală de 17 octombrie !
