F.T.

Ieri după-amiază, pompierii prahoveni au fost solicitați, prin intermediul Numărului Unic “ 112”, să intervină la Valea Călugărească, pentru stingerea unui incendiu de vegerație uscată, la fața locului fiind trimsă o autospecială de stingere cu apă și spumă și șase pompieri.
Aproximativ în același timp, localnicii au sunat la Poliție și la Salvare, pentru a semnala faptul că în apropierea zonei afectate de flăcări ( aproximativ trei hectare) se găsește cadavrul carabonizat al unui bărbat.
Din primele informații ale anchetatorilor reiese că ar fi vorba despre un localnic în vârsă de 83 de ani, care a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, anchetatorii neexcluzând varianta ca acesta să fi decedat ca urmare a intoxicării cu fumul degajat de incendiu.