Khabib Nurmagomedov a prins gustul victoriilor şi nu vrea să se oprească la Conor McGregor. A pus ochii pe un alt nume mare din lumea boxului, potrivit Hotnews. L-a provocat pe Floyd Mayweather, care, la fel ca sportivul rus, este neînvins în ring. Khabib Nurmagomedov l-a provocat pe Mayweather, declarând într-un video pe Instagram: „Hai Floyd. Trebuie să ne luptăm acum: 50-0 vs 27-0. Niciunul dintre noi nu a pierdut până acum, dar în junglă există un singur rege, iar acela sunt eu, fără îndoială. Eu sunt regele pentru că el (n.red. – Floyd Mayweather) nu a putut să-l bată prin KO pe McGregor, lucru pe care eu l-am făcut uşor. Aşa că te aştept”.
Nurmagomedov, campionul mondial UFC la categoria uşoară, l-a învins pe Conor McGregor, în runda a patra, prin KO. Finalul meciului a fost unul neaşteptat, rusul a sărit gardul cuştii şi l-a lovit pe unul dintre oamenii din staff-ul lui McGregor. A urmat o bătaie generală, iar o persoană din anturajul lui Nurmagomedov, Zubaira Tukhugov, a intrat în cuşcă şi l-a lovit pe Conor.
După toate aceste evenimente, preşedintele UFC, Dana White, a decis să nu-i dea în ring centura lui Nurmagomedov şi i-a reţinut pentru moment bursa de meci. Apoi, cei doi luptători au fost suspendaţi provizoriu de Nevada State Athletic Commission, începând cu 15 octombrie, până la finalizarea anchetei, iar membrii staffului rusului au fost şi ei sancţionaţi. Unul dintre ei, Zubaira Tukhugov, adică cel care lovit pe McGregor, a fost scos din gala în care urma să lupte şi el pe finalul lunii octombrie.