Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de astăzi, subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă, a informat ieri premierul Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.
„Începând de mâine (marţi – n.r.), fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă. Chiar în prima zi, 16 octombrie, 100.000 de fermieri îşi vor primi banii, iar în următoarele zile alţi 350.000 de fermieri vor beneficia de plata în avans a subvenţiilor”, a declarat premierul, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Viorica Dăncilă a explicat că Executivul va acorda „70% din plăţile directe şi 85% din banii ce provin din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală”.
„Astfel, în următoarele două săptămâni, vor intra în agricultură, doar din această formă de sprijin, 200 de milioane de euro. Plătim la timp subvenţiile, oferim fermierilor sprijinul de care au nevoie pentru pregătirea următorului an agricol. Îi mulţumesc domnului ministru Petre Daea şi colegilor de la APIA şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru munca depusă astfel încât plăţile să se facă în avans”, a adăugat Viorica Dăncilă.