N. Dumitrescu

La sfârşitul acestei săptămâni, pe Valea Prahovei va avea loc un eveniment prilejuit de inaugurarea unui traseu tematic, încărcat de istorie, la care este aşteptat şi publicul larg. Este vorba despre “Drumul tunului”, care va fi inaugurat pe data de 13 octombrie, la ora 12.00, prilej cu care vor fi comemoraţi, pe Vârful Clăbucetul Taurului, eroii căzuți în luptele de la Predeal, din Primul Război Mondial. Evenimentul este organizat de către Primăriile orașelor Predeal și Azuga, Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal, Cabana Gârbova, Organizația Națională Cercetașii României, cu sprijinul Salvamont, ISU Brașov şi al Jandarmeriei Montane. Potrivit organizatorilor evenimentului, pe Vârful Clăbucetul Taurului, aflat pe linia frontului Predeal – Azuga (Munții Bucegi – Munții Baiului), încă se mai păstrează urmele tranșeelor și ale adăposturilor armatei române din anul 1916. Având în vedere că anul acesta este marcat Centenarul Marii Uniri, printr-un proiect al Cercetașilor României – Centrul Local Baden-Powell, București, au fost amplasate panouri indicatoare spre zona tranșeelor pe traseele turistice marcate dinspre Predeal și Azuga și a fost semnalizat traseul tematic ”Drumul tunului” (traseu turistic – punct albastru), pe care a fost urcat armamentul ostașilor români în octombrie 1916, dinspre Azuga. Alături de cercetaşi este aşteptat şi publicul larg pentru a parcurge, în mod simbolic, traseul ”Drumul tunului”, din Azuga până în Vârful Clăbucetul Taurului (aflat la 1.520m altitudine), acolo unde, începând cu ora 12.00, se va desfășura evenimentul comemorativ. Activitatea va include un ceremonial militar și religios, cu citirea listei eroilor identificați și înhumați în cimitirele din zonă – pusă la dispoziție de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor – precum și instalarea stâlpului cu panoul informativ din vârf, pe care va fi arborat și steagul României, urmând ca, la finalul evenimentului, toți participanții să fie invitați la o masă tradițională. La eveniment vor participa peste 150 de tineri din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, centrele locale Baden-Powell, Lupii Ageri, Roșu și Bucureștii Noi, toate din București.
Ca repere istorice, notăm că Bătălia de pe Valea Prahovei, numită și Bătălia de la Predeal, s-a desfășurat între 9-25 octombrie 1916, fiind una dintre cele mai grele confruntări ale armatei române din Primul Război Mondial, soldate cu grave pierderi de vieți omeneşti, în zonele Predeal/Susai, Azuga/ Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Azugii și Clăbucetul Baiului, Bușteni/ Valea Cerbului, Diham. În anii Primului Război Mondial, tinerii din Asociația Cercetașii Românei au avut o importantă implicare, contribuind în comunitățile lor cu abilitățile în materie de prim-ajutor, transmisiuni, supraviețuire etc. Ca exemplu, Ecaterina Teodoroiu, al cărei nume îl poartă Parcul central din Azuga, și-a început activitatea alături de armata română în calitate de cercetaș – infirmier.
Proiectul ”Drumul tunului – marcarea tematică a traseului turistic Azuga – Vârful Clăbucetul Taurului – zona tranșeelor din Primul Război Mondial (masivul Gârbova din Munții Baiului), în anul Centenarului Marii Uniri” face parte din programul ”Implicat în comunitate”, desfășurat de Organizația Națională Cercetașii României.