V. Stoica, N. Dumitrescu
Nebuloasa în care s-au aflat românii care au fost chemați să se prezinte două zile consecutiv la urne pentru a se pronunța în legătură cu revizuirea Constituției a avut urmări directe atât în prezența la vot, cât și asupra incidentelor și nelămuririlor apărute în secțiile de votare, pentru unele dintre acestea fiind direct răspunzători membrii birourilor electorale.
Prahova a fost – după prima zi a referendumului– în a doua parte a clasamentului prezenței la urne, cu doar 5,68% dintre alegători. Situația nu se schimbase ieri la ora 13.00, când se raportase o prezență la urne de 11,5%, însă tot extrem de redusă față de cum se așteptau organizatorii acestui scrutin destinat modificării unui articol din Legea fundamentală și tot în partea a doua a clasamentului național.
Nu au lipsit nici incidentele, în urma cărora au fost întocmite și dosare penale, cauzele respective fiind în cercetare, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.
Pe de altă parte, în ciuda instructajelor făcute de către reprezentanții Autorității Electorale Permanente cu președinții birourilor secțiilor de votare, se pare că pentru unii dintre aceștia, faptul că ziariștii au voie să surprindă imagini cu procesul electoral a rămas o mare dilemă, care a condus la „aventuri” în incinta unora dintre locațiile în care au fost amenajate secții de votare.
La ora 16,00 prezenţa la vot, în Prahova, a fost de 14,38%.
“Recordul” absenteismului în cele 623 de secții de votare din județul Prahova la finalul primei zile de organizare a referendumului s-a înregistrat la secția de la fosta școală din satul Hârsa – comuna Plopu – unde dintre cei 209 alegători înscriși în listele electorale permanente, doar unul singur se prezentase la urne sâmbătă. Se poate spune că situația s-a schimbat, numărul alegătorilor dublându-se, ca urmare a faptului că încă un alegător s-a mai prezentat la referendum în prima zi, votând de această dată pe listele suplimentare de la secția 500. Unul plus altul, doar doi oameni s-au pronunțat la secția 500 din Prahova, de la Hârsa, în prima zi a referendumului, referitor la modificarea Constituției României!
Chiar dacă nu s-a situat la nivelul extrem de scăzut de la Hârsa, prezența la urne după prima zi a referendumului, în Prahova, a fost foarte mică, pentru că sâmbătă, la ora 21.00, adică la încheierea primei zile de scrutin, doar 5,68% dintre prahovenii cu drept de vot veniseră la urne, adică dintre cei 662.026 de alegători veniseră la vot 37.666 de votanți, inclusiv persoanele de pe listele suplimentare. Astfel, cu acest raport al prezenței, Prahova s-a aflat în a doua parte a clasamentului național la acest indicator.
Nici ieri, situația nu a fost prea bună, dat fiind că Prahova s-a menținut în această tendință de prezență extrem de redusă la urne, dat fiind că, la ora 13.00, procentul raportat era de numai 11,50%.
Tot la ora 13.00, cea mai mare prezență la urne a fost înregistrată, ieri, în Prahova, la secția de votare nr. 259 de la o școală gimnazială din Sinaia, unde numărul votanților depășise 44%, majoritatea fiind însă pe liste suplimentare. Pe locul al doilea s-a aflat în topul prezenței la aceeași oră secția nr. 71 din Ploiești, cu 36,64%. Aici, dintre cei 347 de alegători care își exprimaseră voința până la acea oră, 233 au introdus buletinul de vot în urna mobilă.
• “Aventuri” cu președinţii secţiilor de votare
Organizarea pe repede înainte a referendumului a scos la iveală, aşa cum era şi de aşteptat, şi o serie de situaţii mai puţin obişnuite în ceea ce priveşte rolul şi activitatea preşedinţilor secţiilor de votare. Concret, deşi în baza acreditării eliberate de către Autoritatea Electorală Permanentă reprezentanţii presei aveau tot dreptul să se informeze asupra desfăşurării referendumului, inclusiv să facă fotografii, unii dintre preşedinţii secţiilor de votare din Ploieşti au considerat că „NU” trebuie să fie cuvântul de ordine. Adică, reprezentanţii presei nu au avut voie să facă, sub nicun chip, fotografii în secţiile de votare, și nici la masa la care se aflau membrii secţiei de votare şi pe care erau aşezate, la vedere, buletinele şi ştampilele de vot, de acest refuz lovindu-ne atât sâmbătă, cât şi ieri, la secţiile de votare organizate în cadrul Şcolii „Nicolae Simache” şi din Palatul Culturii. De departe, cei mai vehemenţi în interdicţia de a face fotografii au fost reprezentanţii secţiilor de votare de la şcoala menţionată, una dintre marile dileme ale acestora fiind de ce trebuie, neapărat, să facem şi fotografii în secţiile de votare, când am putea să le luăm de pe internet (?!?), un alt membru al secţiei de votare catalogându-ne că am fi „persoane dubioase”, pe motiv că am fi ales intenţionat acea secţie de votare pentru documentare. Mai trebuie adăugat faptul că unul dintre preşedinţii secţiei de votare organizate la Şcoala “Nicolae Simache” nu s-a lămurit că presa are, totuşi, dreptul să facă fotografii nici după o discuţie, la telefon, cu cei de la Biroul Electoral Judeţean! Iar cu sintagma „Presa nu are voie să facă fotografii!” am fost întâmpinaţi, sâmbătă, la mai multe secţii de votare din Cartierul Malu Roşu, unul dintre preşedinţii de secţie fiind de acord cu efectuarea de fotografii numai după ce a cerut sprijinul forţelor de ordine care asigurau paza secţiei de votare, care, la rându-le, au cerut ajutorul superiorilor lor! Iar ca “aventura” să continue, şi ieri, în a doua zi de organizare a referendumului, ne-am lovit de acelaşi refuz al preşedinţilor secţiilor de votare, salvarea venind de la unul dintre membrii uneia dintre cele trei secţii organizate la Palatul Culturii, subliniind că avem acest drept. Având în vedere cele menţionate, se pune un mare semn de întrebare asupra a ceea ce au înţeles unii dintre preşedinţii secţiilor de votare la instruirile la care aceştia au participat, având în vedere faptul că, ieri, atât reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, cât şi preşedintele Biroului Electoral Judeţean Prahova, ne-au declarat că preşedinţilor secţiilor de votare nu li s-a spus că presa nu are voie să facă fotografii.
• Apeluri după prima zi de referendum, rămase fără prea mare ecou
Absenteismul din prima zi a referendumului a condus la apariția unor apeluri atât în mediul online, cât și în sistemul de telefonie mobilă. “Situația e destul de gravă (…) Să sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa și că mâine, după slujbă, preoții vor merge în fruntea oamenilor spre sectiile de votare și vor merge din casă în casă și să scoată oamenii la vot, ca să treacă referendumul. Altfel, Dumnezeu ne va pedepsi ca pe unii ce ne-am lepădat de Hristos!”, a fost unul dintre mesajele care au circulat sâmbătă seara, la încheierea primei zile de organizare a referendumului pentru revizuirea Constituției.
• Dosare penale la Ploiești, Păulești și Câmpina
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Raluca Brezeanu, în prima zi a referendumului au avut loc trei incidente electorale, soldate cu dosare penale, cercetările fiind în derulare în toate cele trei cazuri petrecute sâmbătă.
Unul dintre incidente s-a înregistrat în municipiul Ploiești, unde un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că nu a fost lăsat să voteze pe baza pașaportului, în acest caz întocmindu-se dosar penal pentru împiedicarea exercitării dreptului la vot.
La Păulești, membrii biroului electoral al unei secții de vot au părăsit secția cu urna specială, la o secție anexă a Penitenciarului Ploiești, însoțiți de un polițist de la Poliția Locală, în condițiile în care aveau obligația să solicite ca paza să le fie asigurată de personal al Ministerului Afacerilor Interne. În acest caz, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului urnei speciale.
Și la Câmpina, polițiștii efectuează cercetări față de o persoană care i-a anunțat pe membrii unei secții de votare că a votat de două ori la două secții diferite. Persoana în cauză a motivat că după ce a votat prima dată, și-a dat seama că nu a votat cum și-ar fi dorit.
Eşecul referendumului, recunoscut înainte de închiderea urnelor!
Coaliţia pentru Familie, organizaţie al cărei demers a stat la baza organizării referendumului pentru redefinirea familiei, a găsit vinovatul pentru eşecul de la urne, conform Mediafax. „Comitetul de Iniţiativă pentru promovarea propunerii legislative a cetăţenilor privind revizuirea art. 48 alin. (1) din Constituţia României, analizând datele existente până la acest moment pentru fiecare judeţ (n.n. – până în ora 13,00), precum şi informaţiile comunicate de cetăţenii implicaţi în susţinerea acestui demers, semnalăm evidenţa dovedită a faptului că ne aflăm în faţa unui boicot generalizat al tuturor partidelor politice care au votat în Parlament legea de revizuire a Constituţiei României, ce face obiectul prezentului Referendum. Pentru toţi cei care au afirmat în mod fals, într-o campanie de dezinformare fără precedent de la Revoluţia din 1989, că acest Referendum este al Partidului Social Democrat şi al liderului său, Liviu Dragnea, devine acum evidentă falsitatea acestor informaţii, prin boicotul realizat la nivelul întregii ţări de către PSD”, se arată în comunicatul transmis de Coaliţia pentru Familie, înainte de închiderea urnelor. Organizaţia acuză şi maniera superficială şi „neprofesionistă în care Referendumul a fost organizat, astfel încât nici măcar date elementare privitoare la obiectul referendumului nu au fost comunicate publicului românesc. Atragem atenţia partidelor politice că românii sunt primii care au înţeles acest boicot politic”, mai arată sursa citată. Biroul Electoral Central a anunţat ieri prezenţa la vot pentru ora 13.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 11,67%. Este vorba despre cel mai mare absenteism la vot înregistrat după 1989.