Sfânta Pelaghia a trăit în secolul al V-lea. A fost înzestrată de Dumnezeu cu o frumuseţe trupească nemaivăzută. Înainte de a se converti la creştinism, se numea Margareta. Şi-a folosit frumuseţea spre desfrânare. Trecând pe lângă biserica în care predica episcopul Non, s-a oprit să-i asculte predica. Episcopul, văzând-o pe aceasta, a spus: „Luaţi aminte la femeia aceasta, de la care eu multă învăţătură am aflat. Socotiţi câte ceasuri a zăbovit în camera ei, spălându-se şi îmbrăcându-se cu ales veşmânt şi împodobindu-se la oglindă cu multă grijă, numai ca să se arate mai frumoasă decât celelalte femei, în faţa oamenilor. Iar noi, care dorim din toată inima să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu, ne lenevim şi nu ne silim să împodobim păcătosul nostru suflet, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinţei, nici să-l împodobim cu mărgăritarele faptelor bune, ca să se înfăţişeze cu veşmânt cuviincios în faţa lui Dumnezeu”. Cuvintele acestuia au făcut-o să-şi schimbe radical viaţa. A primit botezul şi s-a retras într-o chilie pe Muntele Măslinilor. După trei ani a fost cercetată de Iacov, diaconul episcopului Non. Când a revenit după trei zile, a aflat-o moartă. I-a îngropat trupul cu cinste. Astfel, desfrânata de mai înainte, a fost iertată de noianul păcatelor datorită pocăinţei sale.
