Marian Dima

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova a demarat efectiv “Cupa Satelor” – competiţie organizată împreună cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Federaţia Română de Fotbal.
La competiţia rezervată copiilor sub 13 ani s-au înscris 19 echipe din satele şi comunele prahovene, acestea fiind repartizate, în şedinţa găzduită de către AJF, luni după-amiază, în cinci grupe, câştigătoarea din fiecare serie urmând să participe la turneul final pentru desemnarea campioanei judeţene, apoi, câştigătoarea va “promova” în faza naţiuonală, care se va desfăşura în primăvara anului 2019.
Echipele vor avea în componenţă copii născuţi după 1 ianuarie 2006, din satele şi comunele din judeţ. De asemenea, fiecare echipă poate avea în lot şi trei fete născute în 2004 sau mai mici. Conform regulamentului, meciurile se vor disputa pe un teren cu dimensiunile 70 de metri lungime, 50 lăţime, 9 contra 9, două reprize a câte 15 minute, cu 5 minute pauză. 7-bJocurile primei manşe sunt programate la sfârşitul acestei săptămâni, vineri şi sâmbătă, fiecare formaţie urmând să găzduiască, pe rând, câte un turneu al grupei din care face parte. Pentru a putea lua parte la joc, sportivii trebuie să prezinte carnetul de elev, vizat la zi, certificatul de naştere, copie, şi viza medicală – “apt pentru effort”.
Iată componența grupelor şi locurile de desfăşurare ale primelor turnee:
Grupa 1: Măneciu, Drajna, Izvoarele, Teişani – primul turneu va fi organizat vineri, de către Teişani, pe terenul de la Olteni.
Grupa 2: Colceag, Valea Călugărească, Dumbrava, Gura Vadului – primul turneu va fi găzduit, sâmbătă, de către valea Călugărească, pe terenul din localitate.
Grupa 3: Şoimari, Lipăneşti, Poseşti, Păuleşti – competiţia va debuta sâmbătă, la Păuleşti.
Grupa 4: Ştefeşti, Bertea, Vărbilău, Blejoi – turneul de debut va avea loc vineri, la Ştefeşti
Grupa 5: Bucov, Şirna, Măneşti – prima etapă se va disputa la Bucov, pe stadionul din Chiţorani, vineri 5 octombrie.
După cum se poate observa, lipsesc din “inventar” comune cu o bogată tradiţie fotbalistică, care au avut echipe în Liga a III-a, nu demult, sau care au “crescut” jucători de Liga I, internaţionali chiar, culmea, unele dintre ele cu posibilităţi financiare deosebite! Pe lista “neputinţei” se află comunele Brazi, Târgşoru Vechi, Filipeştii de Pădure, Ariceştii Rahtivani, Ciorani şi lista poate continua! Mult succes şi felicitări “curajoşilor” care au făcut un mic efort pentru ca micii fotbalişti să poată trăi o “experienţă” inedită.