Conform surselor din cadrul clubului campion la volei masculin şi câştigător al Cupei României – Tricolorul LMV Ploieşti, astăzi se va trimite, oficial, hârtia de retragere din competiţiile organizate de FRV! Actul de „deces” al unei istorii încununate de un succes deosebit în anul 2018 va însemna, din păcate, încă o pată pentru acest oraş Ploieşti, incapabil să-şi respecte campionii, să-i ajute, să facă sport de performanţă! S-a întâmplat şi cu baschetul, acum câţiva ani, nici voleiul nu este la prima păţanie de acest fel…
Din păcate, pe harta campioanelor din România, la sporturile de echipă, în anul 2019 nu va mai avea cine să ne pună, din simplul motiv că nu vom avea nicio echipă care să ne reprezinte la nivel naţional, în primă ligă de seniori! Nu vom vedea „Ploieşti” nicăieri în Liga I, nicăieri în Europa! Ne merităm soarta!